Buni pentru naţională, fantome la echipa de club

George Florescu a fost tinicheaua atârnată de coada lui Răzvan Lucescu într-un mandat neconvingător de selecţioner. Florin Şoavă a fost obsesia generalului Iordănescu. Cei doi fotbalişti au fost prezenţe constante la loturile naţionale fie că au jucat, fie că nu, pe la echipele de club. S-au pomenit cu convocări chiar şi în momentele în care se antrenau prin parcuri. Fixurile selecţionerilor nu sunt apanajul românilor. Au existat cazuri de jucători retraşi din activitate care au fost convocaţi de urgenţă chiar şi la turnee finale de mondiale, o poveste pe care am relatat-o pe larg, AICI. Dincolo de cazurile excepţionale, există o altă serie de fotbalişti care şi-au făcut simţită prezenţa parcă mai pregnant la naţionale decât pe la echipele de club.

Owen Hargreaves este primul exemplu. Englezul a jucat bine la Bayern Munchen, acolo unde a strâns 145 de meciuri în campionat. În ultimii cinci ani pe care i-a petrecut în tricourile lui Manchester United şi City a bifat doar 28 de partide oficiale. La naţională, Hargreaves are 42 de selecţii, e drept, majoritatea din perioada în care juca meci de meci. Chiar şi aşa, procentul de meciuri internaţionale raportat la cele de la echipa de club este impresionant: 19,5%.

Fără să poată fi condamnat în vreun fel şi asta în principal din cauza eficienţei ridicate, Michael Owen este şi el un exemplu al celor care au jucat mult la naţională faţă de numărul prestaţiilor de pe la formaţiile la care a evoluat. Owen are 89 de selecţii la 354 de partide, adică undeva peste 20%. Fostul copil minune al fotbalului britanic nu a fost însă un moft. Stă bine şi la raportul golurilor marcate pentru naţională, 40 în total, adică aproape unul la două meciuri.

Nici Dennis Rommedahl nu poate fi catalogat la capitolul decepţii doar pentru că a fost preferatul selecţionerilor. A rămas om de bază în selecţionata nordicilor şi este numărul 10 la Euro. Cele 409 de apariţii de la echipele de club sunt puse în umbră de cele 117 selecţii (plus meciurile de la turneul final aflat în desfăşurare), ceea ce duce la un procent de 22,5%.

Mult mai aproape de exemplul Florescu este David Carney. Are 104 partide la echipele de club şi 43 de selecţii în naţionala Australiei, una care a crescut frumos în ultima vreme. Cifrele devin şi mai spectaculoase dacă luăm în calcul statistica din momentul în care extrema stângă a debutat în selecţionata cangurilor. Din 2006 Carney are 56 de meciuri pentru Sheffield United, Norwich, Twente, Blackpool, Alcorcon şi Bunyodkor şi 43 de selecţii.

Nu i-am luat în calcul pe fotbaliştii americani mai ales pe cei din perioada premergătoare relansării MLS. Generaţia lui Alexi Lalas, spre exemplu, are foarte puţine meciuri oficiale la activ şi o tonă de selecţii la naţională. Campionul nord-americanilor la acest capitol pare să fie Eric Wynalda: 220 de meciuri la echipele de club, 107 selecţii.

Comenteaza cu Facebook!

Related Posts

• 

  Ziarişti fotbalişti
  Ziarişti fotbalişti
• 

  Naționalele de club
  Naționalele de club
• 

  Echipele CM 2014: Belgia
  Echipele CM 2014: Belgia
• 

  Rata de conversie din talent în vedetă. Exemplul Premier League
  Rata de conversie din talent în vedetă. Exemplul Premier League