Foto: Ian Hodgson / REUTERS
La anul, Premier League împlineşte 20 de ani dar nu mai aşteaptă până atunci golul cu numărul 20.000! Acesta se va marca în etapa intermediară care se află în plină desfăşurare. Până acum s-au înscris 19.982 de goluri, iar Dan Petrescu nu doar că a contribuit şi el la această cifră ci chiar a câştigat un loc în echipa ideală a marcatorilor din campionatul Angliei!
Sheffield Wednesday, Chelsea, Bradford şi Southampton sunt bornele engleze din cariera de jucător a lui Dan Petrescu. Cu fiecare dintre ele a jucat în Premier League. A strâns 215 meciuri şi 25 de goluri şi este, în acest moment, cel mai prolific fundaş dreapta din istoria primei ligi din Albion.
Iată primul 11 fantastic al campionatului, după numărul de goluri marcate:
Foto: wallpaper-football-nice.blogspot.com
Primul gol din istoria Premier League a fost marcat de Brian Deane de la Sheffield United în duelul cu Manchester United de pe 15 august 1992. Les Ferdinand a semnat reuşita cu numărul 10.000, în timp ce Moritz Voltz, pe atunci la Fulham, a marcat golul 15.000.
Alan Shearer este de departe golgeterul all-time din Premier League. Are 260 de goluri marcate. Singurul cu şanse reale să îl ajungă este Wayne Rooney. La 25 de ani, atacantul lui United a înscris 129 de goluri. Mai jos, topul primilor 10 marcatori.
Manchester United este echipa cu cele mai multe goluri în Premier League. Are cu 187 mai multe decât Arsenal şi cu peste 200 faţă de Chelsea.
Old Trafford, arena lui United este cea pe care s-a marcat cele mai multe goluri, dar stadionul lui Tottenham vine serios din urmă, la doar 31 de goluri distanţă.
Londra, cu multele ei echipe, domină fără concurent topul oraşelor cu cele mai multe goluri în Premier League. La mare diferenţă Liverpool şi Manchester se duelează pentru locul doi.
În mai puţin de 24 de ore vom afla cine este marcatorul golului cu numărul 20.000. Acesta va primi din partea federaţiei de fotbal de la Londra un cec de 20.000 de lire sterline, pe care îl va dona unei cauze caritabile la alegerea sa.