2 ani de istoriafotbalului.com

Aniversările sunt bune pentru melancolici sau nostalgici. Perfecte pentru numărat bobocii, dacă există vreunul, sau contextul prielnic al socotelilor cu linie trasă sub adunare şi scădere. Retrospectiva unor gânduri şi a unor întâmplări vine la pachet cu amintirea momentelor plăcute sau mai puţin plăcute de atunci. Trecutul nu este întotdeauna cel mai bun prieten, fie şi în momentul în care alegi să zâmbeşti pentru poză în timp ce umpli paharele cu şampanie. Cu trecutul înveţi să trăieşti, să îl accepti ca pe un ceva deja întâmplat. Sună sadic să vorbeşti despre gropi la jubileu, dar un trecut este fix mortul pe care nu ai reuşit sau nu ţi-ai dorit să-l îngropi niciodată!

Doi ani de istoriafotbalului.com, aşadar! Pentru mine, doi ani în care am încercat să spun lucruri care să amuze sau să întristeze, să bucure sau să dea de gândit. M-a preocupat şi continuă să o facă prea puţin actualitatea unui fenomen plin de context. Am încercat să ajung la întâmplările din mijlocul lui, la sufletul care l-a transformat dintr-o joacă a băieţilor săraci în cel mai important eveniment global cotidian. Dacă am reuşit sau nu, încă nu ştiu.

Nu mă pot detaşa în niciun fel, nu pot trage concluzii clasice. Nu pretind nicio secundă că aş putea să fiu obiectiv. Nu ştiu cum arată istoriafotbalului.com pe dinafară. Singurii ochi pe care îi am au privit-o întotdeauna doar din interior. Ştiu să descriu aleea din faţa casei, cea pe care o privesc de după filtrul ferestrei, ştiu cum se vede vara din spatele storurilor semitransparente, ştiu cum ninge din faţa unui foc comod şi a unei căni de vin fiert cu scorţişoară, dar nu ştiu cum arată clădirea, nu ştiu cum sunt colorate zidurile şi nici dacă acoperişul are vreun horn, fie el vertical sau perpendicular. Subiectiv, am construit totul dinspre interior. Aşa mi-a plăcut să fac, aşa mi-am dorit, aşa am făcut.

Îmi este la fel de imposibil să nu asociez articolele de aici cu aroma fiecărei zile în parte. Ştiu că pe unul l-am scris pe laptopul de acasă în timpul meciului Bolton-QPR în timp ce pe altul, mult mai vechi, l-am pregătit din timp doar ca să pot apăsa „publish” din faţa piscinei unui hotel de foarte, foarte departe. Ştiu că uneori eram trist, că alteori eram exasperat, că unori mi-aş fi dorit să fiu în altă parte fizic sau spiritual. Ştiu că în multe dintre articole am încercat să strecor şi altceva decât ceea ce ar fi trebuit doar pentru că am sperat să se întâmple un lucru sau altul. Ştiu că mi-a ajutat să scriu pentru că asta înseamnă un efort (plăcut, necesar, inevitabil) de limpezire a gândurilor şi mai ştiu că uneori am avut atât de multă nevoie să fiu aici, să am la îndemână un dreptunghi gol pe un ecran de computer şi tot timpul înainte să încerc să îl umplu.

Uneori doi ani înseamnă o viaţă de om. Doi ani înseamnă oricât poţi îndesa în spaţiul a 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână, 365 pe an.

Doi ani. Ai mei şi nu numai.

Partea vostră e aici, pe istoriafotbalului.com. Vă mulţumesc frumos tuturor celor care aţi venit în vizită, tuturor celor cărora v-a făcut plăcere să reveniţi şi mai ales tuturor celor care aţi lăsat în urmă câte un semn.

Comenteaza cu Facebook!