Don't Miss

Vremea proastă îi arde la buzunar pe managerii din Anglia

By on 5 decembrie 2012, 16:19
Foto: guardian.co.uk

Johnstone’s Paint Trophy nu e vreo mare cupă de care să fi auzit cu toţii. Pentru cei din liga a treia şi a patra engleză, este însă un fel de Liga Campionilor. Acolo se duelează toate orgoliile înainte să ajungă cunoscute vreodată în lumea largă. Swansea, spre exemplu, a câştigat trofeul în 2006, iar acum mai că nu trage la cupele europene în Premier League, acolo unde dă şi golgeterul interimar, spaniolul Michu. Ei bine, un meci din Johnstone’s Paint Trophy a fost amânat din cauza vremii nefavorabile iar managerul oaspeţilor a fost nevoit să umble la portofel.

Fanii lui Preston au ajuns la Bury tocmai la timp să afle că meciul dintre cele două echipe nu se va mai juca. Stadionul gazdelor devenise impracticabil după ploile torenţiale care loviseră zona.

Suporterii au făcut cale întoarsă dar una dintre opririle pe drumul înapoi le-a adus şi o mică surpriză plăcută. La benzinăria la care s-au oprit să alimenteze au dat fix de managerul Graham Westley. După o scurtă discuţie amicală, tehnicianul lui Preston s-a dus la maşină şi-a luat portofelul şi le-a decontat fanilor benzina şi sucul.

Aşa, să mai uite un pic de tristeţe şi să nu le pară rău că au bătut drumul degeaba!

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza