Don't Miss

Vizionari puşcăriaşi şi foste legende în tricouri ciudate. Povestea lui Cruijff la AC Milan

By on 7 septembrie 2014, 09:48


Foto: aim.org

Foto: aim.org

În 1981 Berlusconi era mult mai puţin faimos decât în prezent. Mai aveau să treacă încă cinci ani până să cumpere gruparea din Milano. Omul de televiziune se gândea însă de pe atunci la un turneu pe care mai marii momentului îl pregătesc pentru viitor: o superligă a celor mai tari echipe din lume, o Super Ligă a Campionilor.

Berlusconi şi-a pus ideea în practică chiar dacă Real Madrid şi Boca Juniors i-au boicotat întrecerea. La Coppa Super Clubs au participat Inter, AC Milan, Peñarol, Feyenoord şi Santos. Ca să facă lucrurile mai interesante pentru fani, regulamentul turneului prevedea că fiecare echipă are voie să vină cu doi jucători „invitaţi”, două nume mari care nu jucau oficial pentru clubul în cauză.

AC Milan a fost singura echipă care a dat lovitura. Marele Johan Cruijff a îmbrăcat tricoul milanezilor iar fanii s-au înghesuit la stadion să-l vadă pe cel care scrisese istorie pentru Ajax şi Barcelona dar care plecase de ceva vreme în exil american. Mai ales că adversara era Feyenoord, fosta rivală a olandezului din perioada în care juca pentru lăncieri.

Cruijff avea 34 de ani şi ar fi anunţat că nu este pregătit fizic dar oficialii lui Milan au vrut neapărat să-l vadă în teren. A fost o cruntă dezamăgire. Cruijff a jucat doar o repriză iar suporterii veniţi să vadă minunea au sfârşit într-un cor de fluierături la fantoma apatică de pe teren, umbra cu numărul 14 care lâncezea în soarele italian.

A fost singurul meci jucat de Cruijff la Milano. Părea finalul unei cariere uriaşe. Nici atunci când s-a întors acasă, la Amsterdam, nu a fost primit cu prea mare optimism. A mai jucat doi ani la Ajax şi a câştigat două titluri. I-a uimit pe toţi atunci când a ales să-şi încheie cariera la Feyenoord. La 36 de ani a marcat 11 goluri în 33 de meciuri şi a mai luat încă un titlu!

Coppa Super Clubs a lui Berlusconi a rezistat patru ediţii (se juca o dată la 2 ani). Ultima, cea din 1987, a fost singura câştigată de AC Milan, care îl avea deja de un an la cârmă pe temerarul Silvio, cel care nu a renunţat la visul olandez şi de data asta i-a ieşit: Gullit-van Basten-Rijkaard!

CruyffMilan

cruijff

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza