Don't Miss

United îi face statuie lui Sir Alex

By on 6 noiembrie 2012, 13:59
Foto: news.sky.com

Are 70 de ani şi trăieşte la maximum fiecare meci. Îşi mestecă eterna gumă cu aceeaşi nervi de parcă ar sfărma în dinţi oasele adversarilor. A câştigat mai multe trofee decât oricare altul şi nu dă semne că s-ar fi săturat. Sir Alex va împlini 26 de ani la cârma lui United, iar oficialii grupării din Manchester îi vor ridica o statuie în faţa stadionului.

A construit generaţii peste generaţii şi a făcut dintr-o echipă decentă un gigant al fotbalului mondial. A câştigat 24 de trofee majore în 26 de ani iar United îi datorează în mare măsură cam tot binele care a venit odată cu scoţianul cu nas roşu şi ambiţie de titan.

Clubul l-a onorat cum s-a priceput. Pe Old Trafford există tribuna Alex Ferguson, iar anul trecut, tehnicianul a avut parte de garda de onoare la aniversarea sfertului de secol pe banca lui United.

Acum, sir Alex în varianta de bronz va trona în faţa stadionului. O onoare pe care o va împărţi cu sir Matt Busby, a cărui statuie străjuieşte tribuna estică şi cu „the United Trinity”, George Best, Denis Law şi Bobby Charlton.

Statuia lui sir Alex va fi dezvelită oficial înaintea meciului Man United-QPR din 24 noiembrie pentru că această întâlnire are o simbolistică aparte. Tot într-un duel cu QPR, pe 22 noiembrie 1986, Alex Ferguson debuta pe banca diavolilor.

Comenteaza cu Facebook!

One Comment

  1. Absint

    16 noiembrie 2012, 17:07 at 17:07

    Nu mai luati de bun ce auziti la posturile TV romanesti, verificati inainte va rog. Meciul cu QPR a fost cel cu numarul 3, nicidecum meciul de debut
    ——————————-
    Ferguson was appointed manager at Old Trafford on 6 November 1986.

    His first game in charge was a 2–0 defeat at underdogs Oxford United on 8 November, followed seven days later by a goalless draw at newly promoted Norwich City, and then his first win (1–0 at home to QPR) on 22 November.
    ———————————————–

Comenteaza