Don't Miss

Un record care nu aparține nimănui

By on 25 martie 2012, 22:44

Foto: iblog.com

Încă! Pentru că este un record mai special. De obicei, bornele sunt stabilite și apoi depășite. Rareori așteaptă cuminți să fie călcate pentru prima dată în picioare ca linia de sosire din atletism. Recordurile nu se stabilesc, se dau din mână în mână ca o ștafetă prin timp. Recordul nostru nu aparține însă nimănui. Nimeni nu i-a trecut granița. Nu poate fi stabilit decât odată și apoi cel mult egalat.

Nimeni niciodată până acum nu a reușit să marcheze împotriva fiecărei echipe cel puțin un gol în decursul aceluiași sezon. Vorbim de Spania și de Primera. Indiferent care a fost numele golgeterului, oricâte reușite a strâns în cont, niciunul nu a fost suficient de constant încât să înscrie un gol în tur-returul cu fiecare dintre celelalte echipe ale ligii, fie că întrecerea a avut 18, 20 sau 22 de competitoare.

În antecamera recordului cu pricina stă Cristiano Ronaldo. Portughezul lui Real a perforat 17 porți diferite în acest sezon. Valencia, Malaga, Levante, Osasuna, Espanyol, Atletico Madrid, Getafe, Athletic Bilbao, Rayo, Sevilla, Real Sociedad, Betis, Villarreal, Granada, Santander, Gijon și Zaragoza, toate au încasat goluri de la Ronaldo în 2011/12.

Pe 13 mai vine Mallorca pe Bernabeu, dar Cristiano ar putea ca până atunci să amâne pe altădată recordul. Portughezul trebuie să marcheze mai întâi pe 22 aprilie în duelul cu Barcelona, chiar în fieful catalanilor. Dacă va reuși, acesta va fi un gol care va cântări cât toate celelalte la un loc!

Până acum, cel mai aproape a fost tot un Ronaldo. Brazilianul Ronaldo, pe vremea în care juca la Barcelona, a marcat împotriva a 19 echipe diferite în campionat, însă atunci Primera alinia 22 de echipe la start.

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza