Don't Miss

Un gol din copac. Poveste romantică din fotbalul secolului XXI

By on 24 februarie 2012, 14:53

Foto: flickr.com/photos/battibugli

Copacii şi fotbalul nu fac neapărat casă bună dar nu sunt la prima întâlnire. St. Albans City a refuzat promovarea în Football League-ul englez pentru că nu s-a îndurat să taie stejarul din spatele uneia dintre porţi. Un stadion din Bras, Sao Paolo avea la mijloc un alt copac pe care jucătorii îl evitau discret în goana după balon. O magnolie de 10 metri a tronat pe stadionul naţional din Santiago de Chile în timpul unui amical cu tribunele pline (poveştile pe larg, AICI). Acum a venit rândul unui meci din campionatul de amatori al Argentinei să propună propriul arbore fotbalist.

Una dintre fazele duelului dintre San Lorenzo şi Libertad de Charata s-a oprit în plopi. Sau în ce copac o fi fost pe marginea terenului. Mingea a revenit pe suprafaţa de joc iar echipa care se apăra a încercat repunerea de la 6 metri. Arbitrul a decis să acorde însă penalty pentru că fundaşul Marcelo Escobar de la San Lorenzo pusese mâna pe balon după ce acesta revenise din excursia arboricolă.

Protestele nu au fost luate în seamnă. Natura atât de vie a împiedicat balonul să iasă în afara terenului aşa că acţiunea putea continua. A fost penalty şi gol pentru Libertad, care a câştigat cu 5-2.

httpv://youtu.be/SVl8FeswRpU

Comenteaza cu Facebook!

One Comment

  1. gery76

    24 februarie 2012, 18:06 at 18:06

    Mi-aduc aminte odata cu aceste imagini de perioada copilariei,iar Pandurii pe atunci juca mai mult prin liga 3-a si cum aveam pe unchiu-meu antrenor secund ,ma duceam cu ei prin deplasari ,iar acolo erau as4emenea terenuri,pe la Simian,pe la Bocsa,pe la Berbesti sau Horezu!

Comenteaza