Don't Miss

Ucraina-Suedia 2-1

By on 12 iunie 2012, 12:33


UEFA_Euro_2012_logo.svg

Foto: en.wikipedia.org

Ucraina s-a hrănit cu avantajul de ţară gazdă. Publicul a fost senzaţional iar elevii lui Blohin parcă au avut o viteză în plus. Vorbim aici şi de veteranul Schevcenko, cel care a alergat ca la prima tinereţe. A fost şi un duel al jucătorilor consacraţi. De partea cealaltă, Ibrahimovici a făcut la rândul său o partidă reuşită. A fost şi încleştarea puştilor din care Yevgheny Konoplyanka a ieşit câştigător. A fost Ucraina-Suedia 2-1 după ce nordicii au condus primii.

Ibra a lovit mai întâi bara apoi a înscris. Golul suedez venea cumva împotriva cursului jocului pentru că ucrainienii au fost oamenii cu ocaziile importante.

A ieşit apoi la rampă o altă mare vedetă pe final de carieră. Schevcenko a zburat prin aer la ambele reuşite şi a dinamitat tribunele la fiecare execuţie.

Meciul a fost extrem de echilibrat din punctul de vedere al cifrelor. Posesia sensibil de partea gazdelor (55%), şuturile la poartă 13-12 în favoarea aceloraşi ucrainieni, în timp ce precizia a fost suedeză: 4-3 la şuturi expediate pe spaţiul porţii.

Selin (60) şi Tymoshchuk (55) au fost pasatorii meciului, în timp ce adversarii au contrat prin Kalstrom şi Elm, ambii cu câte 38 de pase. Statistica circulaţiei balonului ne spune că duelul dintre cele două naţionale a fost atât de spectaculos poate şi pentru că au fost comise numeroase greşeli de ambele părţi. Niciun suedez din primul 11 nu a reuşit un procent de pase exacte apropiat de 90%, în timp ce, spre exemplu, Spania sau Franţa au încheiat primele meciuri cu câte 4-5 jucători aproape sau peste această bornă.

ucraina suedia

Foto: whoscored.com

* statistică oferită de whoscored.com

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza