Don't Miss

Trei generaţii

By on 22 iunie 2012, 16:24
Foto: AP Photo

Portugalia nu a câştigat niciun mondial sau european până acum şi probabil că nu o va face nici cu ocazia turneului final din acest an. Portugalia are însă atât istoric cât şi istorie în fotbal.  Are poveşti cu legende şi generaţii de aur, are un trecut cu care se mândreşte şi care, miercuri seara, a luat loc în tribunele stadionului Narodowy  din Varşovia să încurajeze actuala serie de lusitani îmbrăcaţi în tricoul naţionalei.

Pe vremea lui Eusebio nu existau echipament din fibră care nu reţine umezeala sau short-uri ultramoderne aşa că fosta legendă din anii 60 şi 70 alerga de nebun, copt de soare şi îmbibat în propria transpiraţie. Micile inconveniente nu l-au împiedicat să marcheze de 9 ori la mondialele din 1966, acolo unde a dus Portugalia până pe locul 3, cea mai bună clasare la o astfel de competiţie. Eusebio are acum 70 de ani.

Pe vremea lui Figo abia se inventa cuvântul „galactic” unul care rivalizează acum până şi porecla centenară a lui Real, „los merengues”. A fost unul dintre cei mai eleganţi jucători, dar nici măcar pe vremea sa nu se pomenea de schimbarea frezei la pauză. În 2004, adică acum 8 ani, Figo a fost liderul unei alte generaţii de excepţie a lusitanilor. Şi-a condus naţionala până în finala europenelor, cea mai bună clasare la o astfel de întrecere pentru portughezi. Figo s-a lăsat de fotbal în 2009. Acum are 39 de ani.

Eusebio şi Figo au luat loc, scaun lângă scaun, în tribunele sfertului de finală Portugalia-Cehia. Pe teren, Cristiano Ronaldo. Cristiano cel care se place pe sine atât de mult, Cristiano cel cu figuri, cel cu toane, cel epatant, cel care a plătit o mamă surogat pentru copilul său, cel care îşi face ţepi în oglindă, la pauza meciului. Sigur, pe teren nu s-a aflat doar acel Cristiano. A intrat şi fotbalistul talentat, profesionistul, pasatorul, dribleurul, inventatorul şi mai ales, marcatorul.

Cristiano a înscris, a trimis Portugalia în semifinale şi a aruncat tribunele în aer. Undeva, într-un colţ de gradenă, două generaţii s-au bucurat pentru cea de-a treia!

Comenteaza cu Facebook!

2 Comments

  1. pase scurte

    23 iunie 2012, 12:03 at 12:03

    din pacate a lipsit manuel rui costa. un fotbalist exceptional, personal cred ca a avut ceva in plus fata de luis figo

  2. gery76

    23 iunie 2012, 18:45 at 18:45

    -Paradoxal desi n-a ajuns in finala atunci,pentru mine cea mai frumoasa echipa a Portugaliei ramane cea din 2000 cu Rui Costa in rol principal,cu Couto,Figo,Nuno Gomes sau Joao Pinto,cu rezerve incredibile ca Pauleta,Paolo Sousa sau Sa Pinto.
    -Ghinionul acelei echipe s-a numit generatia de aur a Frantei in frunte cu inegalabilul Zizou,cea care a ucis visul Portugaliei in semifinale in minutul 118,desi per ansamblu,Portugalia n-a fost cu nimic inferioara ca joc!

Comenteaza