Don't Miss

Transferuri Ratate: Marco Materazzi

By on 15 aprilie 2011, 10:58

Foto: independent.co.uk

Greu de crezut că un campion mondial poate face parte din lista celor care nu confirmă. Greu de crezut că un fotbalist care deţine recordul de goluri pentru un fundaş în Serie A poate face o figură jalnică, timp de un sezon, şi îi poate obliga pe cei care l-au cumpărat să facă totul pentru a se descotorosi de el. Greu de crezut, dar adevărat. Înainte să câştige mondialul cu Italia, înainte să marcheze cele mai multe goluri şi să fie desemnat apărătorul anului în Il Calcio, înainte să fi jucat la vreo echipă mare din Peninsulă, Marco Materazzi a dezamăgit la Everton.

Marco a fost la fel de îndrăgostit de fotbal ca şi tatăl său, Giuseppe, fost jucător la Lecce, Reggiana sau Bari şi apoi antrenor la Rimini, Pisa, Lazio, Brescia şi alte 15 echipe, printre care şi FC Braşov (acolo unde a rezistat doar 3 zile, în 2010!)

Marco Materazzi a debutat la Marsala, a trecut pe la Trapani, iar de la Perugia a făcut pasul la Everton. Englezii l-au transferat definitiv pentru 3 milioane de euro în 1998. Marco avea 25 de ani.

Premier League şi tânărul fundaş italian nu s-au înţeles deloc. Chiar dacă a fost jucat destul de mult (25 de meciuri în campionat) Marco a fost mai degrabă violent în tentativa sa de a impresiona. A fost eliminat de 4 ori, a jucat anemic, iar la finalul sezonului a fost trimis înapoi la Perugia. Gratis, cu complimente, din partea lui Everton.

Foto: en.wikipedia.org

Putea fi capăt de linie în cariera lui Marco, dar revenirea în Serie A a fost apă-vie pentru viitoarea vedetă din defensiva naţionalei Italiei. În primul sezon cu Perugia a încheiat campionatul cu 15 goluri marcate şi a zdrobit recordul de goluri marcate de un fundaş, care îi aparţinea lui Daniel Passarella.

Inter Milano l-a cumpărat cu 10 milioane de euro şi a făcut una dintre cele mai bune afaceri din istoria clubului. Materazzi a câştigat cu nerr-azzurri 5 campionate, 3 cupe, 4 supercupe, Liga Campionilor,  mondialul cluburilor, 6 trofee Tim, 3 cupe Birra Moretti, 7 cupe Pirelli. A câştigat mondialul din 2006 cu Italia şi a fost desemnat fundaşul anului 2007 în Serie A.

Comenteaza cu Facebook!

5 Comments

  1. gery76

    15 aprilie 2011, 20:04 at 20:04

    O rusine pentru fotbal acest impostor Materazzi ,un intrigant,un rupator,nicodata lumea fotbalului nu-si va aduce aminte de aceasta mizerie de om decat ca omul din cauza caruia si-a incheiat cariera intr-un mod nedorit o legenda a fotbalului ca Zidane si era sa se intample la fel si cu Schweinsteiger provocat miseleste de aceeasi lichea ordinara numita Marco Materazzi.

    Scuze pentru limbaj dar acest impostor nu merita alte cuvinte.

    Materazii nu merita sa stea pe acelasi piedestal cu ilustrii sai predecesori Gaetano Scirea,Claudio Gentile,Fulvio Collovati,Beppe Bergomi sau Ricardo Ferri ca sa enumar doar cativa fundasi centrali italieni de mare clasa dar si de caracter.

  2. cristi culea

    16 aprilie 2011, 01:33 at 01:33

    Fii mai cumpatat…cred ca pot avea aceasta pretentie de la tine…

  3. gery76

    16 aprilie 2011, 03:04 at 03:04

    Pentru limbajul folosit mi-am cerut scuze[ chiar in timpul postarii]………dar pentru mine Materazzi tot un golan si un intrigant ramane un contraexemplu pentru toti tinerii ce se indreapta cu inima deschisa spre acest minunat sport care este fotbalul si care trebuie sa ramana un sport intre barbati .[ din punct de vedere al caracterului Materazzi nu a dovedit ca ar fi barbat]

  4. gery76

    16 aprilie 2011, 21:06 at 21:06

    Marius_R

    Trebuie sa recunosc ca nu ma numar deloc printre simpatizantii fotbalului italian,eu fiind un simpatizant fervent al fotbalului german in special,iar in anii copilariei mi-au placut foarte mult si Danemarca lui Elkjaer Larsen ,M.Laudrup,Soren Lerby si Morten Olsen precum si Belgia lui Scifo, Ceulemans si Pfaff,dar asta nu inseamna cu nu am un deosebit respect pentru fotbalisti italieni uriasi si caractere deosebite precum Roberto Baggio,Paolo Maldini sau Alex Del Piero,nu si pentru Materazzi care daca era doar cazul Zidane poate nu aveam acest limbaj la adresa lui dar dupa provocarea la fel de urata la adresa lui Schweinsteiger de dupa returul cu Bayern ,m-am convins ca acesta este caracterul sau indoielnic ca sa incerc sa fiu elegant.

  5. Marius_R

    16 aprilie 2011, 20:28 at 20:28

    @gery:

    Si Zidane nu trebuia cumva sa se controleze? Toata lumea il blameaza pe Materazzi, dar nimeni nu zice nimic de gestul lui Zidane, care, indiferent de ce i-ar fi zis italianul, nu trebuia sa faca acel gest necugetat, mai ales ca era la ultimul lui meci si intr-o finala de Campionat Mondial.

    Nu l-a pus nimeni pe acelasi piedestal cu Bergomi, Scirea sau Gentile, e adevarat ca nu a avut un caracter care sa il recomande ca model pentru copiii care se apuca de fotbal, insa atunci cand a intrat pe teren a dat mereu totul si macar pentru asta trebuie respectat. Plus ca a fost unul dintre oamenii decisivi ai Italiei la castigarea titlului mondial din 2006, nu prin faptul ca a provocat eliminarea lui Zidane, ci prin cele 2 goluri marcate in 2 momente-cheie, cu Cehia in grupa si cu Franta in finala si a format un cuplu de fundasi extraordinar cu Cannavaro, desi dupa accidentarea lui Nesta, nu le dadea nimeni nicio sansa italienilor.

    Scuze de mesajul lung, m-am lasat purtat de val. 😀

    Gery76, nu am nimic cu tine, e parerea ta si o respect, insa cred ca nu trebuie sa fii asa dur cu un jucator care, in ciuda lipsei unor calitati extraordinare, a reusit totusi sa joace la un nivel foarte inalt, compensand printr-o determinare iesita din comun.

Comenteaza