Don't Miss

Trădătorii (I): Luis Figo

By on 14 septembrie 2010, 15:06
Boixos

Foto: z6.invisionfree.com

Ultraşii englezi sunt cei mai răi. Turcii scot cuţitele şi se înjunghie chiar şi pe teren. Argentinienii rup tribunele în Clausura şi umplu terenul cu role de hârtie, dar îşi împart cu generozitate şi zeci de mii de pumni, atunci când vine vorba de bătaie. Dincolo de răfuielile dintre ei, fanii au multe de împărţit şi cu trădătorii. Să joci la Inter şi apoi să pleci la Milan nu e chiar o mişcare inteligentă. La fel şi în cazul unui transfer de la Barcelona la Real. Figo poate să depună mărturie!

Galeriile de oriunde nu dau doi bani pe strategia economică a clubului, pe mutările de fineţe şi pe deciziile care îi condiţionează sufleteşte. Nu poţi să urli pe gard până rămâi fără voce pentru un  număr zece perfect şi apoi să fii nevoit să îl înghiţi 90 de minute la tine pe teren dar în tricoul rivalei de moarte.

Ce dacă vânzarea lui a adus în visteria clubului 60 de milioane de euro, suma record a momentului. Naţionaliştii catalani din peluza Boixos Nois vedeau negru în faţa ochilor chiar şi pe 23 noiembrie 2002, la doi ani şi trei luni de la momentul în care Luis Figo, Figo al lor, trecea în curtea rivalei din capitală. Fair Play-ul merge de minune cu raţiunea, dar se opreşte la poarta sufletului. Iată ce se întâmplă atunci când Luis Figo de la Real Madrid a încercat să bată un corner pe Camp Nou.

Fanii Barcelonei au aruncat spre Figo cu tot ce au avut la ei. Sticle, brichete, chei, pahare de plastic, orice. Nu au lipsit însă nici obiectele mai puţin obişnuite. Iată unul dintre ele:

vuelta_figo

Foto: lonestarball.com

pig head

Foto: lonestarball.com

Transferurile între rivale nu sunt chiar atât de rare, însă de fiecare dată urmările au fost cu scântei, fie că echipele în cauză au fost Barca sau Real, Bruges sau Anderlecht, Panathinaikos sau AEK. În continuare vă vom prezenta peste 50 de astfel de transferuri şi ceea ce s-a întâmplat după ce oficialii cluburilor au bătut palma.

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza