Don't Miss

Tinerii veterani. Povestea internaţionalilor care renunţă devreme la naţională

By on 23 noiembrie 2011, 11:41

Foto: en.wikipedia.org

Chivu sau Rădoi au spus la revedere echipei naţionale a României la vârsta la care ar fi putut contribui din plin la eventuale rezultate bune ale tricolorilor. Dincolo de micile certuri şi de motivele puerile, raţiunea acestei renunţări premature la o carieră internaţională, altfel visată de majoritatea fotbaliştilor, are la bază axarea pe meciurile de la echipa de club. Banii adevăraţi nu vin de la naţională. Prima pentru câştigarea unui mondial păleşte pe lângă banii încasaţi pentru cucerirea în Liga Campionilor sau chiar pentru un titlu obişnuit într-o ţară cu fotbal dezvoltat. Banii învârt fotbalul şi, mai nou, îi conving pe tinerii internaţionali să îşi agaţe ghetele în cui pentru selecţionatele ţărilor natale.

Chivu şi Rădoi nu sunt nici primii şi nici cei mai tineri jucători care s-au lăsat de fotbal la naţională.

 La doar 24 de ani, Kevin Prince Boateng a anunţat că nu va mai răspunde prezent convocărilor la prima reprezentativă din Ghana. „Cerinţele fizice pentru un joc la nivel înalt atât la naţională cât şi la echipa de club m-au determinat să renunţ la convocări. Accidentările din ultima vreme şi-au spus cuvântul iar programul de antrenament special pe care îl urmez nu este compatibil cu un calendar atât de încărcat!” Este explicaţia pe care jucătorul a trimis-o într-o scrisoare adresată federaţiei de fotbal din Ghana. Până acum, Boateng a prins doar 9 selecţii şi a marcat un singur gol pentru naţionala statului african.

Schuster

Foto: pes.neoseeker.com

Bernd Schuster a fost unul dintre cele mai reprezentative produse ale fotbalului german din anii ’80. La doar 20 de ani a câştigat cu RFG europenele din 1980. După mai puţin de un sezon, a anunţat că nu va mai onora convocările la echipa naţională. Motivul a fost un amical pe care Germania îl juca împotriva Braziliei cu o zi înainte ca echipa de club a lui Shuster, FC Barcelona, să dispute meciul din campionat cu Rayo Vallecano. Catalanii au refuzat să-l lase pe neamţ la naţională, apoi au acceptat cu condiţia ca jucătorul să nu se afle pe teren mai mult de o repriză. Schuster a ratat astfel petrecerea de după amical, totul s-a transformat în circ, iar jucătorul nu a mai venit la naţională. A fost chemat iarăşi abia după doi ani, dar nu pentru multă vreme. Proaspăt numit selecţioner, Beckenbauer nu a acceptat ca Schuster să lipsească de la amicalul cu Albania pe motiv că fotbalistul ar participa la ziua de naştere a fiului său iar „Îngerul Blond” a rupt orice legătură cu federaţia vest germană. Nici măcar o campanie de presă de proporţii nu l-a convins să revină asupra deciziei. Se întâmpla chiar înainte de mondialele din 86, atunci când însuşi Beckenbauer a venit să discute personal cu Schuster.

Pe de altă parte, există şi fotbalişti care au răspuns prezent la naţională şi după ce şi-au încheiat cariera la echipele de club. Câţiva dintre ei au jucat chiar şi la mondiale din postura de antrenori, cazul lui Graeme Souness, Jim Platt sau Gunnar Gren pe care l-am prezentat pe larg AICI.

Comenteaza cu Facebook!