joey-barton
The Sweet And Tender Hooligan
3 septembrie 2012, 15:05 Franta
Foto: standard.co.uk

Joey Barton nu a fost niciodată un băiat de treabă. Joey Barton n-a fost cumsecade. Joey Barton n-a dat vreodată prea mulţi bani pe linişte şi pace atunci când sămânța scandalului murmura pe la vreun colţ întuncos de bloc. Genul de jucători pe care îl personalizează Joey este fie iubit aşa cum e, cu toate relele la pachet, fie urât din tot sufletul. Apropos, v-am spus că lui Joey nu-i place să i se spună aşa? Preferă Joseph!

Barton are deja două condamnări pe numele său şi a petrecut 77 de zile după gratii. Alte patru luni cu suspendare i-au fost prescrise mai ceva ca aspirina după ce l-a căpăcit bine de tot pe Ousmane Dabo, în 2007, atunci când juca pentru City.

Chiar dacă luase o pauză de la comportamentele deviante, ba chiar ajunsese între timp căpitanul lui QPR, a fost doar o problemă de timp până când Joey a explodat din nou. În ultima etapă a sezonului trecut l-a buşit un pic pe Tevez, apoi a fost eliminat iar în drum spre vestiare l-a zdruncinat şi pe Aguerro, asta în timp ce încerca să-i facă lui Kompany ce i-a făcut Zidane lui Materazzi în finala mondială.

A fost suspendat 12 meciuri, aşa că avea nevoie de o evadare din Anglia. Marseille s-a riscat dar fanii au protestat violent iar afacerea a fost la un pas să pice. Până la urmă, Olympique l-a împrumutat pe Barton iar suporterii s-au mai calmat. Ba chiar au speculat creativ personalitatea celui care va juca următorul sezon în Hexagon.

Welcome Sweet And Tender Hooligan a fost bannerul cât o peluză care l-a întâmpinat pe Joey înaintea unei noi provocări a carierei. Good luck, Joseph Barton!

marseille-joey

Foto: standard.co.uk

Comenteaza cu Facebook!

*