Don't Miss

Tată şi fiu, antrenori la aceleaşi echipe

By on 17 august 2011, 13:39
Razvan Lucescu

Foto: moneyfun-lali.blogspot.com

Familiile fotbalului mondial sunt multe şi au demonstrat că sportul înseamnă şi pasiune dar şi moştenire. Generaţii după generaţii de jucători sau antrenori s-au luat la întrecere cu performanţele părinţilor sau bunicilor şi nu de puţine ori le-au şi întrecut. Mulţi au pornit la drum cu umbra predecesorului adânc înfiptă deasupra numelui. Unii au reuşit să crească frumos, alţii şi-au păstrat statutul iniţial. O mână curajoasă de  fii au călcat, ad literam, pe urmele părinţilor.

În România, cel mai bun exemplu vine din familia Lucescu. Seniorul Mircea a pregătit naţionala timp de 4 ani (1981-1985). A reuşit calificarea la Euro 1984, acolo unde tricolorii au scos un punct într-o grupă tare cu Portugalia, Spania şi RFG. La Rapid, Mircea Lucescu a câştigat un titlu şi o Cupă a României. Şi Răzvan Lucescu a bifat ca antrenor atât naţionala cât şi Rapidul. Dacă la echipa de club a reuşit să câştige două cupe şi să-i ducă pe giuleşteni în sferturile Cupei UEFA, la naţională, performanţele juniorului au fost neglijabile. A preluat mandatul de la Piţurcă în 2009 şi l-a predat după doi ani şi o campanie ratată pentru Euro 2012.

Foto: guardian.co.uk

Brian Clough a fost artizanul celor două Cupe ale Campionilor Europeni din vitrina lui Nottingham Forest. Asta pe lângă un titlul, trei Cupe ale Angliei şi o Supercupă Europeană. Înaintea pădurarilor, Brian Clough şi-a făcut mâna la Derby County, acolo unde a câştigat campionatul. Nigel Clough, fiul, a ajuns pe banca lui Derby în 2009, la 42 de ani după tatăl său. Deocamdată, performanţele fiului sunt modeste. Brian Clough a restructurat clubul din temelii dar nu a reuşit să îl apropie de o eventuală promovare în Premier League.

O poveste veche vine tocmai din familia Jack. Tatăl Bob a pregătit, timp de patru sezoane, pe Southend (1906-1910) după care a ajuns la Plymouth şi acolo a rămas pentru următorii 28 de ani. Fiul David şi-a început cariera de antrenor tot cu Southend, în 1934. L-a avut alături şi pe bătrânul Bob, care şi-a ajutat copilul din postura de scouter. David Jack este mult mai cunoscut pentru un moment din perioada în care era jucător. În 1928 a devenit primul fotbalist din lume care a fost transferat pe mai mult de 10.000 de lire sterline. Povestea pe larg este AICI.

Comenteaza cu Facebook!

muğla escort bayan escort bayan aydın escort bayan çanakkale escort balıkesir bayan escort bayan tekirdağ gebze escort bayan bayan mersin escort escort buca bayan escort bayan edirne

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort