Don't Miss

Tâmplarul. Povestea golgeterului mondial și a meseriei sale mai puțin cunoscute

By on 22 July 2014, 11:52


N-ai să găsești vreun scaun care scârțâie prin casa lui Miro Klose! Una la fel de puțin pretențioasă ca și stăpânul care își aruncă obosit geanta de antrenament după ușa de la intrare și apoi se tolănește confortabil pe canapeaua din living. Lumina filtrată de perdeaua fără model îi mângâie timid odihna celui care, mai nou, este stâpân și peste golurile marcate la mondiale și pleacă să se așeze pe curbele măsuței din lemn și sticlă pe care așteaptă absente autobiografia lui Pirlo și o cărțulie ceva mai soioasă și cu un titlu mai puțin strălucitor: “German Woodworking Tools. Tradition, spirit and use”.

Cine nu știa, află acum. Înainte să-și închipuie măcar că poate să câștige vreun ban din fotbal, nicidecum să înscrie mai multe goluri la turneele finale decât oricare alt jucător din istoria acestui sport, Miroslav Klose și-a ales o meserie trainică, una care să-l scoată la liman în caz că povestea cu miros de crampoane n-avea să-l ducă nicăieri.

A gândit rece și calculat ca un neamț care se respectă. A privit dincolo de succesul mamei sale, Barbara, handbalistă de top în naționala Poloniei, sau de cel al tatălui său, Josef, fotbalist la Auxerre. Pe când juca la SG Blaubach-Diedelkopf, în liga a șaptea, după antrenamente, mergea la atelier și se apuca de treabă. Klose și-a desăvârșit tehnica de tâmplar în același timp în care își lustruia șutul de la distanță sau detenta din careu. La 20 de ani juca la echipa a doua din Homburg. La aceeași vârstă, Messi uimise deja lumea, strânsese titluri și cupe în palmares, părea deja mult mai bătrân decât vârsta din buletin. Klose știa să dea la rindea ca nimeni altul și cunoștea pe derost toate rașpilele de bormașină inventate pe pământ atunci când, la 21 de ani, Kaiserslautern s-a îndurat să-i ofere un contract dar la echipa de amatori.

Abia de la 22 de ani a început să fie plătit ca să joace fotbal, o fată bătrână în termenii jocului modern din zilele noastre, una care ar trebui să se felicite dacă l-ar prinde de picior pe vădanul puriu cu casă dărăpănată la margine de sat. Dar Klose nu s-a felicitat. A muncit în continuare ca și când s-ar fi aflat printre zecile de picioare de scaun proaspăt lăcuite și gata să fie asamblate.

A jucat primul meci la națională abia după ce prinsese 67 de partide și înscrisese 33 de goluri la echipa de club. Și aici a ratat startul dar se pare totuși că a avut motor fiabil care l-a dus până departe. Peste 130 de meciuri în tricoul Panzerelor și suficient de multe goluri încât să-l șteargă pe “der Bomber” Muller din cartea recordului all-time al marcatorilor. Și asta încă dinainte să înceapă ultima ediție a mondialelor.

Nu a strălucit ca un Ronaldinho, nu a impresionat cu finețea unui Platini sau Zidane, nu a uimit la propriu precum Pele sau Maradona. Miro Klose a fost plămădit dintr-un altfel de aluat. Unul teluric ca și cel din care se fac vasele pe roata olarului, cea pe care, dacă-și pune în cap, recordmanul ăsta de goluri la turneele finale ar putea să-i dea viață dintr-un buștean uitat în curte, și asta până apune soarele.

Știați că Germania are patru mondiale consecutive pe care le-a încheiat între primele trei echipe? Știați și că singurul jucător care a evoluat la toate aceste patru mondiale este Klose? Practic, pe lângă golurile prin care l-a depășit pe Ronaldo (brazilianul) Klose este și singurul fotbalist din istoria de 84 de ani a turneelor finale care a fost pe teren în patru semifinale consecutive.

Știți cu siguranță că a marcat 16 goluri la mondiale dar știați și că performanța sa este aproape egală cu cea a întregii naționale engleze în aceeași perioadă de timp? Anglia a marcat 17 goluri la ultimele 4 turnee finale! Cu alte naționale mai mici nu mi-am permis să-l compar!

Și încă un motiv pentru care o să-l mai vedeți pe tâmplarul Klose la națională chiar dacă are 36 de ani (and counting!): Germania nu a pierdut niciun meci în care Klose a marcat!_75246273_75246262

 

Comenteaza