Două meserii diferite, două stiluri de viaţă diferite. Undeva, la mijloc, ziariştii şi fotbaliştii se întâlnesc pentru câteva zeci de minute, pentru ca apoi să pornească iarăşi fiecare pe drumul lui. Primii îi urmăresc pe cei din urmă la lucru iar părerile lor, fie în scris, fie la radio sau la televizor, ajung la cei care au nevoie de informaţie. În timp, opiniile unor ziarişti devin literă de lege, iar fanii îşi pot mângâia orgoliul după lectura unei cronici favorabile de meci tot aşa cum o fac în faţa meciului propriu zis. Alteori, lupilor moralizatori din presă li se returnează un răspuns sec: este mai uşor să vorbeşti despre un lucru decât să îl pui în practică! Unii dintre ei şi-au asumat critica şi au demonstrat că pot să performeze în ambele domenii!
Lillelien nu a jucat niciodată fotbal, chiar dacă i-ar fi plăcut. A fost mai cunoscut în lumea sporturilor albe, la vremea lui, dar nu şi-a pus niciodată schiurile în picioare cu gândul unei victorii la slalom sau coborâre. E norvegian, însă a devenit mai cunoscut în Anglia. Acolo toţi cei care îl ştiu sau au auzit de el se amuză. Chiar dacă i-a umilit, a făcut-o cu stil, iar englezii sunt maeştrii umorului şi îl apreciază la adevărata lui valoare. Continue reading »


