Miroslav Klose a ratat şansa recordului de goluri la mondiale şi este greu de crezut că va mai juca pentru Germania şi în 2014, la viitorul turneu final. Pe final de carieră, neamţul a făcut o descoperire extrem de amuzantă la Roma, odată cu transferul la Lazio. Pep Guardiola este antrenorul momentului dar tânjeşte după cariera de jucător, mai ales când vede în propria ogradă un fotbalist aşa cum şi-ar dori să fi fost şi el. Patricio Rodriguez de la Independiente crede că e mult mai bun decât Neymar, superstarul fotbalului din America de Sud, iar Anders Lindegaard a relansat lupta pentru postul de titular în poarta lui United cu o declaraţie amuzantă. Continue reading »
David De Gea a venit în vară la United şi a avut din start o sarcină ingrată. La doar 21 de ani, spaniolul trebuia să suplinească instantaneu retragerea lui van der Sar şi în acelaşi timp să mângâie orgoliul amintirilor din perioada în care buturile campioanei erau păzite de o altă legendă cu mânuşi, Peter Schmeichel. Chiar dacă a costat o grămadă de bani, De Gea nu a reuşit să se impună măcar în faţa lui Lindegaard, rezerva de serviciu, iar fanii au început deja să ceară alte soluţii în poartă. United a decis însă că mai există o şansă pentru reabilitarea fostului portar de la Atletico Madrid, pe cale chirurgicală de această dată! Continue reading »

Foto: mtnfootball.com
Manchester United l-a adus pe David De Gea de la Atletico Madrid pentru că părea exact portarul de care avea nevoie. Lui Sir Alex îi place stabilitatea, iar tânărul spaniol se încadra în tiparul portarilor cu potenţial. Chiar dacă a avut meciuri destul de bune, urmaşul lui van der Sar şi Schmeichel nu confirmă însă tocmai acolo unde ar trebui. Joacă bine cu piciorul, degajează precis si are reflexe dar nu dă siguranţă echipei. United şi-a bazat întotdeauna primul unsprezece pe un goalkeeper de încredere care să facă diferenţa atunci când ceilalţi nu reuşesc, iar ultimul meci a scos la iveală un De Gea mult prea inhibat pentru o echipă atât de mare. Continue reading »

