Foto: dailybusiness.ro
Barcelona a luat titlul, a luat Liga, a făcut senzaţie cu tiki-taka şi domină fotbalul momentului. Îşi poate închipui cineva un viitor fără echipa din capitala Catalunyei? Probabil că nu, la fel cum fanii altor echipe care au făcut legea în fotbal (măcar la nivelul campionatului intern) nu gândeau fotbalul fără favoriţii lor pe teren. Realitatea nu ţine cont de palmares. Până şi campioanele mor, unele prăfuite şi bătrâne, alte în uitare, majoritate lăsând în urmă sateliţi care nu vor repeta niciodată performanţele predecesorilor.
Foto: prosport.ro
Dinamo nu e singură nici atunci când este. Cele câteva sute de fani care vin la meciurile de acasă ale grupării din Ştefan cel Mare nu mai par aşa uşor de dispreţuit dacă ne închipuim un Camp Nou cu doar 8% din locuri ocupate la un meci de Liga Campionilor, sau un stadion care ar putea găzdui 80.000 de fani, ocupat de doar 50 de suflete. Efortul nebun al cluburilor de a mări capacitatea stadioanelor şi de a maximiza profitul se loveşte uneori de încăpăţânarea celor care ar trebui să ia cu asalt tribunele.
Foto: info-sport.ro
O grămadă de jucători au lăsat echipa la care au jucat şi au plecat la marea rivală. Cele mai dureroase trădări au fost de două feluri: pe de o parte ale marilor vedete, de cealaltă, ale jucătorilor născuţi şi crescuţi într-un oraş pe care apoi au ajuns să-l viziteze din postura de oaspeţi. Nu doar jucătorii au trădat, ci şi antrenorii. Să iei titlul cu Inter şi apoi să dai indicaţii pe San Siro de pe banca lui AC Milan pare aproape de neimaginat din punctul de vedere al peluzei. Paradoxal, primul dintre antrenorii trădători este privit cu simpatie şi amiciţie, chiar dacă a pregătit atât pe Real, pe Atletico Madrid, dar şi pe Barcelona. Continue reading »
Foto: dailybusiness.ro
Barcelona ia titluri, Real ia banii. Un scenariu care se repetă an de an. Regula se păstrează şi pentru sezonul 2009/2010. Real Madrid este lidera încasărilor, poziţie pe care o ocupa şi în sezonul precedent. Banii sunt mai mulţi decât cu un an înainte, iar primele şase din ierarhie şi-au păstrat poziţiile. Clasamentul este realizat de firma de audit Deloitte. Continue reading »
Foto: en.wikipedia.org
O ligă a campionilor, o cupă intercontinentală, o supercupă UEFA, două campionate şi două supercupe, toate cu Ajax. Două campionate şi o cupă cu Barcelona. Toate ca titular în centrul defensivei. Douăzeci de selecţii în naţionala Olandei. E greu de crezut că un astfel de jucător ar putea face parte dintr-o listă a dezamăgirilor. Winston Bogarde şi-a încheiat cariera bogat, dar fără onoare. Continue reading »
Foto: antena1ms.ro
Campionatul Mondial din Africa de Sud a fost, pe scurt, un duel pentru titlu între 32 de naţionale, fiecare cu câte 23 de jucători în lot. În total 736 de fotbalişti. La aproape o jumătate de an de la finalul turneului, FIFA a răsplătit cluburile de provenienţă ale jucătorilor. Conform sistemului iniţiat în 2008 la CE, federaţia internaţională a împărţit în jur de 30 de milioane de euro celor 400 de cluburi din 55 de ţări care au trimis fotbaliştii la naţionale. Continue reading »
Foto: top-footballer.com
Maradona a fost unic, atât pe teren cât şi în afara lui. Cel mai mare fotbalist din toate timpurile nu este neapărat şi cel mai fair play personaj din lumea sportului, însă până şi răzvrătirea îi vine ca o mănuşă. Nimeni nu se poate supăra pe Butoiaşul Atomic pentru că nu îi place să ţină conferinţe de presă alături de jucătorii adverşi, sau atunci când îi calcă pe ziarişti cu maşina şi îi întreabă ce căutau acolo. Dincolo de episoadele morocănoase ale bătrâneţii, Maradona este campionul mondial, omul-Napoli sau cel mai scump jucător din lume. Continue reading »
Foto: en.wikipedia.org
Englezii şi francezii au grijă de echipele mici, în timp ce spaniolii lasă deschise porţile capitalismului şi dau dreptul grupărilor să îşi vândă singure imaginea. De aici şi diferenţele enorme dintre banii care intră în visteria fiecărui club atunci când se împart drepturile TV. Real şi Barceona iau fiecare cât 10 echipe mai mici la un loc, dar lucrurile încep să se schimbe şi în campionatul iberic. Culmea, schimbarea vine chiar de la vârf!
Foto: davidhowell.net
Facebook nu mai e demult doar un alt site de socializare. Creaţia lui Mark Zuckerberg a devenit, în 6 ani, un mod de viaţă. Joculeţele enervante cu milioane de dependenţi sau liste de prieteni pe care, de fapt, nu îi cunoaşte nimeni lasă locul unei adevărate industrii. Facebook are deja propriul sistem de reclame, vrea să îşi lanseze propria monedă şi tot mai multe firme cu nume îşi gândesc strategia de advertising în funcţie de gigantul online. Fotbalul are partea lui de glorie înăuntrul acestui univers aflat în plină expansiune. Marile grupări şi-au adecvat structura administrativă cu departamente speciale care se ocupă de paginile oficiale deschise pe Facebook.
Foto: universalfutbol.es
Spaniolii sunt mai catolici decât Papa şi mai capitalişti decât americanii. Asta atunci când vine vorba despre vânzarea drepturilor TV. Conştientă că mizează pe doi cai (frumoşi) de bătaie în Europa, Liga spaniolă a dat liber la negocieri pentru cluburi: fiecare echipă îşi negociază drepturile TV pe cont propriu. Asta înseamnă bani mulţi în visteria Realului şi Barcelonei şi aproape nimic pentru grupări neinteresante din punct de vedere al imaginii (Almeria, Tenerife, Gijon, Malaga). Continue reading »
Foto: racingstub.com
Drumul dintre Barcelona şi Madrid a fost bătătorit timp de 34 de ani doar într-un sens. Pe rând, Samitier, Tejada, Macedo sau Goyvaerts au lăsat Catalunya în care au făcut performanţă şi au ales să joace la Real. Niciunul nu a reuşit să joace la acelaşi nivel chiar dacă au luat trofee şi în tabăra galacticilor. În 1966 a venit rândul Barcelonei să lase Realul cu gura căscată după ce a obţinut semnătura unuia dintre cei mai în formă madrileni.
Foto: ceroacero.es
Real Madrid domina fotbalul anilor 60. A luat 8 titluri şi două Cupe ale Campionilor Europeni în acel deceniu, dar nu a uitat de rivala din Cataluya. După Samitier (în 1932), Realul a stat cu ochii pe lotul Barcelonei şi a dat câte o lovitură de fiecare dată când a avut ocazia. O vedetă blau-grana prezentată la început de sezon în tricoul lui Real însemna încă un steag capturat din galeria adversă şi expus apoi cu fundul în sus pe garduri. Vedeta rivalilor convertită la propriile culori mai are un avantaj: la fiecare atingere de balon îi aduce la turbare pură pe fanii adversarei, cei care, mai ieri, îi scandau numele!
Foto: planetworldcup.com
Angelo Sormani a fost cel mai scump transfer din lume timp de cinci ani. Tot cinci ani a rezistat pe prima poziţie şi Pietro Anastasi, a cărui trecere la Juventus a făcut din clubul torinez singura echipă care apărea de două ori în topul cheltuitorilor, după ce, în 1957, îl transferase pe bani grei pe Enrique Omar Sivori. În 1973, Johann Cruijff a preluat ştafeta, iar Barcelona a devenit clubul care golea visteria pentru un fotbalist de excepţie.
Foto: fcbarcelona.com
Luis Figo a stârnit mare vâlvă în vara lui 2000, atunci când a lăsat Barcelona pentru rivala Real Madrid. Nu era însă primul care dezerta pentru marea rivală. Cu 68 de ani înaintea portughezului, Jose Samitier a făcut acelaşi lucru. “Magicianul”, aşa cum îl alinta tribuna a creat un şoc imens pe Nou Camp: a plecat la Real după 13 sezoane în tricoul blau grana.
Foto: times.co.uk
Jurnaliştii englezi sunt printre cei mai glumeţi din întreaga branşă, iar cei de la sport îi întrec pe toţi. Anul trecut, cotidianul britanic Times a realizat un top al stadioanelor, iar cel al lui Dinamo Bucureşti a intrat lejer între primele 10. Ironia (care în cazul arenei din Groapă nu are nevoie de explicaţie) devine extrem de fină atunci când englezii iau la puricat stadioane celebre din lume.
