Don't Miss

Surzii

By on 3 mai 2011, 12:01
Deaf Sign

Foto: news.bbc.co.uk

Comunicarea. În fotbal, ca în oricare alt sport de echipă, mare parte din joc înseamnă comunicare. Din priviri, din schemele exersate dinainte, din instinct sau cuvinte, comunicarea face ca balonul să ajungă de la un jucător la altul şi, în cele din urmă, în poarta adversă. Lipsa dialogului nu aduce nimic bun. Portarul învaţă de la primele antrenamente că trebuie să îşi dirijează zidul la fiecare lovitură liberă şi să urle „eeeeeu” cand iese pe centrare, o formă de comunicare primitivă dar care îl fereşte de o eventuală accidentare. Lipsa comunicării nu e deloc de dorit, dar unii au fost condamnaţi să se descurce şi fără ea.

Foto: lifechums.wordpress.com

A jucat aproape 400 de meciuri şi a marcat 178 de goluri pentru Arsenal. A câştigat cinci campionate şi două cupe ale Angliei. A fost de două ori golgeterul tunarilor şi a strâns 21 de selecţii. Cu toate acestea, Cliff Bastin era surd. Suficient de surd încât să rateze înrolarea în armata britanică pentru cel de-al Doilea Război Mondial. Cliff nu auzea nimic. Nici vorbă de comunicare pe teren. Că Bastin era un jucător faimos al vremii o spune şi următoarea istorioară din război: italienii au dat un comunicat la radio cum că fotbalistul ar fi fost capturat în timpul bătăliei pentru Creta şi că este ţinut prizonier. Habar nu aveau italienii lui Mussolini că Bastin nu a pus un picior în afara insulelor britanice în timpul războiului şi că singurul lucru legat de conflict care avea legătură cu fotbalistul erau turele de pază pe care le făcea noaptea pe acoperişul stadionului Wembley, de acolo de unde scruta cu privirea cerul după eventuale avioane naziste care bombardau Londra.

Cliff  Bastin

Foto: arsenal.com

După război, Cliff Bastin a mai jucat doar şapte meciuri. Accidentările, vârsta şi surzenia au pus capăt unei cariere excepţionale. S-a retras în oraşul natal, Exeter, acolo unde şi-a deschis un bar. A murit în 1991, la 79 de ani. În onoarea lui, una dintre tribunele stadionului St James Park din Exeter îi poartă numele, iar din 2009 face parte din English Football Hall of Fame, alături de Gordon Banks, Hurst, Keegan şi ceilalţi fotbalişti celebri ai Albionului.

Bobby Scarth nu auzea nici el nimic. Tottenham i-a dat o şansă chiar dacă juniorul se descurca pe teren doar din instinct. Scarth a traversat toate eşaloanele de la copii la juniori şi până la echipa de rezerve, dar nu a prins şi lotul mare. Şi Phillip Hagan era complet surd, dar asta nu l-a împiedicat să joace fotbal pentru Dundee Violet sau Raith Rovers.

Comenteaza cu Facebook!

2 Comments

  1. gery76

    3 mai 2011, 16:51 at 16:51

    Foarte interesant!!!

    Un caz cu adevarat special acest Cliff Bastin,stiam doar de cazurile lui Castro uruguayanul campion mondial in 1930 ,titular desi nu avea un brat si de germanul Wielfred Hannes care a fost coleg cu Matthaus la Monchengladbach la inceputul anilor '80 si care nu avea un ochi ,iar asta nu l-a impiedicat sa joace si cateva meciuri la nationala Germaniei!

Comenteaza