Şuncă şi diamante

Pe oţel nu creşte păr! Finalul unui banc porcos deschide uşa către reflexii atât de adânci încât merită o tihnă a gândirii din partea celor mai înţelepţi dintre noi.

Acest final este doar începutul. Graniţa la care se opreşte tot ceea ce însemni tu ca persoană şi se legiuieşte dreptul celorlalţi asupra ta.

Spre exemplu, Emil Constantinescu. Omul care, conform lui Henri Gillet de la Adevărul (articolul e aici), „încarna visul românilor pentru adevărata libertate, regăsită în sfârşit după cei 6 ani în care Ion Iliescu îi dezamăgise şi le înşelase aşteptările!” Acelaşi care, la douăzeci de ani distanţă, creditează aspiraţiile lui Victor Ponta la scaunul prezidenţial şi le girează, fie şi voalat, cu propria semnătură, pe urmaşul regimului împotriva căruia a luptat şi apoi s-a recunoscut învins.

Aşadar, se pare că (tot conform lui Gillet) pe Emil Constantinescu ar creşte păr. Şi-aici tragem un pic de concluzii: Fostul preşedinte democrat, primul democrat adevărat după revoluţie, aşa cum le place unora să-l numească, a încetat să mai reprezinte imaginea sub care îl preţuiau unii şi s-a transformat în fix reversul medaliei. În pro-wrestling-ul american, acest procedeu se cheamă „turning heel” şi reprezintă momentul în care unul dintre personajele care ridicau sala în picioare face sau spune un lucru care stârneşte furia spectatorilor. Dar merită să mergem un pic mai departe, să aprofundăm ipoteza enunţată în primul paragraf al acestui articol şi să ne întrebăm: cât din adevăratul Emil Constantinescu reprezintă cu adevărat imaginea atribuită de ceilalţi şi cât din el mai are dreptul la părere personală care, uneori, după cum se vede, nu coincide cu a marii mase a adepţilor? Procentele sunt imposibile, răspuns corect nu există.

Tot conform autorului articolului citat: „Controlând toate mecanismele statului, Ponta şi ai săi se folosesc de toate mijloacele pentru a seduce minţile slabe şi uşor de manipulat: bani pentru biserici, prime pentru medici, profesori etc.”

Iar aici se termină orice resursă de bun simţ dacă facem apel la un pic de logică studiată prin clasa a noua. Chiar aşa, se mai studiază logica în clasa a noua?!?

Aşadar: Ponta (controlând una alta) oferă mite electorale. Efectul ar trebui să se traducă într-o bunăvoinţă electorală a celor vizaţi (preoţi şi laici care frecventează biserici, medici şi profesori). Care, în calitate de ţintă a demersului d-lui Ponta (şi nu al vreunei slăbiciuni de breslă demonstrate), devin, în cuvintele autorului articolului citat, „minţile slabe şi uşor de manipulat”. Observaţi greşeala uriaşă de articulare a construcţiei? Observaţi că, de dragul, concluziei, domnul Gillet sacrifică ipoteza şi o transformă în argument pentru ACEA concluzie la care doreşte să ajungă?

În demonstraţia de mai sus stă ascunsă involuţia presei de calitate din România. Decăderea unei instituţii care ar fi trebuit să înflorească după revoluţia de acum 25 de ani este, poate, cel mai trist capitol, din istoria ultimelor decenii dâmboviţene. Nici furtul de hectare de păduri, nici devalizarea economiei, nici contractele oneroase, nici slaba factură a unora dintre conducători acestei ţări nu lasă un gust mai amar decât aspectul deşelat şi şleampăt al presei româneşti de după 1989.

Pentru că de la hoţi te-aştepţi să fure dar de la deştepţi nu te-ai aştepta să fie atât de proşti, nu-i aşa?!?