Don't Miss

Sezonul managerilor liniştiţi

By on 10 mai 2011, 12:26

Foto: liverpoolecho.co.uk

Campionatele nu au pace. Unii câştigă, automat, alţii pierd. Cu cât pierd mai mult, cu atât sunt mai mari şi şansele unei demisii sau ale unei demiteri. Un clasament e literă rece de lege. Nu poate mulţumi pe toată lumea pentru că există un singur loc unu şi o singură lanternă roşie. Recompensele şi consecinţele se succed. Rareori ultimele lipsesc pe întraga durată a unui sezon.

În 1965-1966 toată lumea părea cuprinsă de fericire în Albion. Liverpool a luat titlul, Leeds pe doi, United pe patru. Toate bune şi frumoase, managerii şi-au păstrat posturile şi pentru următoarea stagiune.

Ian McColl a rezistat pe banca lui Sunderland chiar dacă a încheiat sezonul pe locul 19. Până şi Vic Buckingham a rămas pe banca lui Fulham deşi nu a reuşit decât antepenultimul loc şi a retrogradat.

Johnny Carey

Foto: u-reds.com

Nottingham Forest l-a păstrat pe Johnny Carey, chiar dacă clubul abia a evitat matineul. Blackburn a retrogradat de pe ultimul loc dat l-a păstrat pe Dave Bowen pe bancă. Nu numai că l-a păstrat, dar a luptat să-l păstreze cu naţionala Ţării Galilor care îl voia de selecţioner!

În sezonul 1965-66 niciun manager nu a fost demis şi nici nu a fost dat afară în prima ligă din Anglia. De atunci şi până acum nu s-a mai întâmplat niciodată acest lucru.

Comenteaza cu Facebook!

6 Comments

  1. alen

    11 mai 2011, 21:59 at 21:59

    he he, la polul opus avem sezonul 2010/2011 din liga 1 unde doar 3 echipe termina cu aceasi antrenori cu care au inceput campionatul (otelul, gaz metan, dinamo). Ba mai mult echipa precum craiova si steaua au schimbat 6-7 antrenori..

    Acel sezon 65/66 pare departe totusi chiar si pentru anglia..

    • gery76

      11 mai 2011, 22:16 at 22:16

      alen

      Dramatica este situatia si in Bundesliga spre disperarea lui Joachim Low selectionerul natonalei Germaniei care a luat public pozitie fata de desele schimbari de antrenori total necaracteristice fotbalului german ,Bayern a schimbat antrenorul,Hamburg a schimbat antrenorul ,Koln-ul este la al treilea antrenor,Schalke a schimbat antrenorul,Stuttgart este si ea la al treilea antrenor daca nu ma insel,Wolfsburg este la al treilea antrenor,Monchengladbach la fel,Eintracht la fel,paradoxal echipele mici si-au pastrat antrenorii,exotica St.Pauli[cazuta l-a pastrat pe Stanislawski -simbol al clubului],Hannover,Mainz sau Freiburg.

  2. alen

    14 mai 2011, 13:53 at 13:53

    probabil sunt mai multe motive

    as mentiona doar unul: traim in epoca in care jucatorii castiga enorm iar o vedeta fie ea si locala e o importanta sursa de marketing pt club. Pe scurt daca tu ca antrenor superi jucatorii importanti ai mare sanse sa fi debarcat

  3. alen

    14 mai 2011, 13:59 at 13:59

    bayern e recunoscuta ca nu angajeaza antrenori pe termen lung. Daca bifezi 2 sezoane la bayern e un succes. La bremen totusi il avem pe Thomas Schaaf de 12 ani plus ca terbuie sa-l amintim pe legendarul Otto Rehhagel 1981- 1995 pe banca lui werder.

    In orice caz instabilitatea pe banca e la ordinea zilei in orice campionat, dar si aici suntme exemplul negativ. Cum e posibil ca doar 3 echipe sa termine acelasi antrenor cu care au inceput??

    • gery76

      14 mai 2011, 16:55 at 16:55

      Bremen este un club aparte in Bundesliga,Thomas Schaaf a fost un jucator emblematic pentru club evoluand chiar si in liga a doua pentru Werder Bremen la inceputul anilor '80 ca si legendarul Rudi Voller de altfel,iar anul acesta au fost mult timp la retrogradare ,au avut o serie incredibila de meciuri fara victorie dar publicul si managerul clubului Klaus Allofs[alt fotbalist de legenda ce a luat Cupa Cupelor cu Werder la 36 de ani marcand in finala cu Monaco din '92] n-au incetat nici un moment sa-l sustina pe Schaaf ,echipa si-a revenit si a evitat retrogradarea desi an de an Werder si-a pierdut cei mai buni jucatori -acum patru ani pe Miroslav Klose, acum doi ani pe brazilianul Diego,anul trecut pe Mesut Ozil ,iar anul acesta portughezul Hugo Almeyda si cred ca va pleca si Marco Marin in vara + retragerea anuntata a capitanului Thorsten Frings ultimul simbol al clubului,deci meritul lui Schaaf in evitarea retrogradarii este foarte mare.

  4. gery76

    14 mai 2011, 17:01 at 17:01

    alen

    Ai dreptate sa fi revoltat ca numai trei echipe au terminat campionatul cu acelasi antrenor dar ce s-a intamplat la Craiova[ ce mandru eram odata ca sunt suporterul inflacarat al acestei frumoase echipe si unde ne-a dus fudulia si obtuzitatea crasa,ca sa fiu elegant, a unui asa zis patron] si la Steaua cu 5 antrenori in timpul aceluiasi sezon intrece orice limita de toleranta a bunului simt.

Comenteaza