Don't Miss

Scholes, din nou pe teren la 38 de ani

By on 8 ianuarie 2012, 17:01

Foto: thesun.co.uk

S-a născut în Manchester, a crescut în Manchester, acolo a mers la şcoală şi la primele antrenamente ale piticilor. A debutat la juniorii lui Manchester, a prins echipa mare a lui Manchester şi  acolo a rămas timp de 17 ani. A câştigat 10 titluri, a marcat 150 de goluri în 676 de meciuri şi s-a retras la o vârstă la care alţii nici nu îşi mai aduc aminte culoarea şi mirosul gazonului. A lăsat fotbalul de pe teren pentru cel de pe bancă, tot la Manchester, bineînţeles. S-a antrenat cot la cot cu Phil Jones, spre exemplu, nenăscut încă pe vremea în care el dădea cu şutul în minge pe stadioanele din Premier League. Ferguson l-a chemat, iar roşcovanul s-a întors cuminte. Domnul antrenor Scholes şi-a tras în picioare ghetele cu crampoane şi este din nou gata să strângă din dinţi şi să transpire pentru echipa lui.

Paul Scholes a fost de neclintit anul trecut, în mai. Şi-a anunţat retragerea din fotbal chiar dacă sir Alex Ferguson avea pregătit un contract pentru încă un sezon. Mijlocaşul lui United a pus punct unei cariere impresionante cu un amical United – NY Cosmos, în care a marcat un gol de la 30 de metri, apoi a acceptat oferta de a face parte din stafful tehnic al managerului scoţian.

Doar şase luni mai târziu a revenit pe teren. Nu a mai putut asista impasibil la umilinţele foştilor săi colegi, bătuţi de Blackburn sau Liverpool în ultimele două etape de campionat.

Foto: Anthony Devlin/PA Wire

[DDET FERGUSON DESPRE REVENIREA LUI SCHOLES]
„Pentru noi este o veste minunată. Întotdeauna e trist când un jucător mare se retrage, dar este şi mai trist când o face înainte să îşi epuizeze toate resursele pe teren. Am spus-o şi acum un an: Paul mai poate juca cel puţin un sezon la nivel înalt.”
[/DDET]

Diavolii roşii continuă cursa pentru titlu chiar dacă au o listă de accidentaţi extrem de lungă. Chiar şi Mancini, managerul rivalei Manchester City a declarat că nu ar şti ce să facă şi cum să se descurce în această situaţie. Evans, Young, Fletcher, Owen, Vidici, Fabio sau Cleverley sunt la infirmerie, iar sir Alex Ferguson a asistat de pe margine la o umilinţă fără seamăn în duelul cu Liverpool: Phil Jones şi-a dat un autogol atât de jenant încât nici prin campionatele de duzină nu se prea vede aşa ceva.

Scoţianul a apelat din nou la Scholes care nu a ezitat să pună umărul la greu. A semnat rapid un contract până în vara lui 2012, a fost înregistrat de urgenţă la federaţie şi a luat loc pe bancă în meciul de cupă cu City. Uneori până şi eroii se întorc!

Foto: soccerbuzz.net

[DDET SCHOLES DESPRE REVENIREA SA]
„Nu am ascuns niciodată că mi-e dor să joc fotbal.  Sunt mândru că managerul meu crede că încă mai am ceva de arătat în fotbalul mare şi abia aştept să joc  şi să contribui cu ce pot la succesele viitoare ale acestui club mare!”
[/DDET]

Scholes a revenit dar va juca fără numărul său norocos pe spate. Din vară, Ashley Young a preluat tricoul cu numărul 18, aşa că proaspătul revenit l-a îmbrăcat pe cel cu numărul 22. A intrat pe teren în minutul 60 al meciului cu City din Cupa Angliei şi a făcut ceea ce ştie mai bine. A calmat linia de mijloc şi a împărţit pase în stânga şi în dreapta. A tras şi un şut de la distanţă în minutul 71, dar Pantilimon, titular la City, a reţinut în doi timpi. United a câştigat cu 3-2, după ce a condus în prima repriză cu 3-0.

 

Comenteaza cu Facebook!

4 Comments

  1. Sergiu

    9 ianuarie 2012, 13:37 at 13:37

    Ceea ce este inedit e ca Scholes s-a declarat a fi suporterul celor de la Oldham Athletic FC

  2. gery76

    9 ianuarie 2012, 18:12 at 18:12

    Au mai fost ciudatenii oarecum asemanatoare,care-mi vin acum rapid in minte ar fi situatia lui Raul Gonzales ,jucator legendar ce practic se identifica cu Real Madrid,dar care si-a facut aparitia in fotbalul mare la juniorii lui Atletico Madrid,apoi cazul lui Manuel Neuer ,excelentul portar al nationalei Germaniei,care a facut parte dintre ultrasii galeriei lui Schalke 04,dar asta nu l-a impiedicat sa treaca anul acesta la Bayern,in ciuda tuturor declaratiilor anterioare,la fel a fost cazul lui Rooney-considerat la vremea aceea 2002-2003, cel mai precoce talent din istoria lui Everton,apoi juraminte de credinta vesnica,apoi oferta fabuloasa a lui Manchester si brusc Wayne Rooney a devenit unul din cei mai iubiti jucatori din istoria recenta a lui United!

  3. alex

    10 ianuarie 2012, 01:31 at 01:31

    cred ca vroiai sa spui de newcastle, nu de liverpool

Comenteaza