Don't Miss

Șase manageri fără viitor. Lista celor care nu rezistă până la vară

By on 12 ianuarie 2013, 12:54


Mou

Foto: REUTERS/Sergio Perez

Meseria de antrenor este una dintre cele mai periculoase din lume. Nu, banca de rezeve nu este Everestul, poate doar cel al așteptărilor președintelui de club. Nu e nici groapa cu lei, poate doar a dorințelor pline de elan are suporterilor. Nu este nici măcar poligonul de tir chiar dacă toți, inclusiv presa, trag din toate pozițiile.

Pericolul vine și din interior și din afară, vin de la jucătorii care se plafonează, de la cei care complotează, de la cei care nu pot sau nu mai vor. Vine de la ghinioanele ultimului minut, vine și de la arbitru, pericolul este peste tot.

Concret, un manager este sclavul clasamentului, iar atunci când câștigă, este sclavul toanelor celor care îl critică pentru felul în care a făcut-o (aloo, nenea Mourinho, autobaza, dom’le, păi se poate așa ceva?!?)

Din aceste motive sau din oricare altele, antrenorii vin și pleacă. În rândurile de mai jos notăm câteva nume care au șanse mari să nu mai prindă vara cu actualele lor echipe.

Comenteaza cu Facebook!