Don't Miss

Rubil

By on 16 mai 2013, 11:38
Foto: eurosport.com

Foto: eurosport.com

Uneori se aşterne uitarea pe teren. Atâţia jucători, atâtea pase, mingea se-nvârte hipnotic, totul se strânge în jur şi se face mic, mic de tot. Luminile reclamelor de pe panouri pulsează ca nebunele, mai ceva ca stroboscopul vreunui club de doi lei, aerul miroase a orice şi a nimic.

Urlă şi suporterii şi parcă poţi să-i auzi pe toţi şi pe fiecare în parte, să simţi cum nerăbdarea şi agitaţia le transpiră prin tricourile oricum ude de transpiraţie. Un gigant uriaş cât tribuna care scupă zgomote pe o singură gură şi totuşi pe atât de multe.

Iarba se-ntinde pe jos fără vreo vină şi fură un pic din atenţie. E netedă şi verde dar şi aici te pândeşte iluzia. Nu e o carpetă ci mii, sute de mii, milioane de fire individuale care au parcă fiecare propria voinţă iar unele se-apleacă exasperant în direcţia din care bate vântul. Ce straniu!

Şi-apoi te trezeşti cu mingea la picior, nu ştii unde eşti şi ce faci, nu ai când să te dezmeticeşti dar îţi zici, în acea fracţiune de secundă în care ţi-ai putea povesti cu puterea minţii un roman de Dumas din scoaţă în scoarţă, că mai bine tragi la poartă.

Balonul porneşte din şut înainte să fi trecut până şi a mia parte din zecimea secundei şi da, se duce atât de bine. Aproape că rupe plasa porţii. Ce voleu fantastic ai prins, incredibil!

Şi-atunci de ce nu se bucură nimeni? De ce nu strigă, de ce nu năvălesc pe garduri? Oare pentru că poate ai înscris un supergol în propria poartă?

Doamnelor şi domnilor, Goran Rubil de la Hajduk Split în meciul cu Lokomotiva din martie 2010!

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza