Don't Miss

Recorduri de la mondiale (VII)

By on 1 July 2014, 10:45


Grecia a părăsit mondialul cu un record absolut. A dat lumii marcatorul cu cel mai lung nume din istoria de 84 de ani a turneelor finale. Papastathopoulos a înscris dar reușita sa nu a fost suficientă pentru o calificare în fața naționalei din Costa Rica.

Culmea, tot la mondialul din 2014 îl regăsim și pe locul doi din ierarhia numelor lungi cu gol la activ. Îl cheamă Ghoochannejhad, este iranian, și a marcat în meciul pierdur de ai lui, 1-3 cu Bosnia. Ghoochannejhad nu e trist că un grec i-a furat recordul. Cu golul său stabilise încă unul: este și va rămâne cel puțin pentru 4 ani singurul fotbalist legitimat la Charlton Athletic care a înscris la mondiale!

Cât despre Costa Rica, merită menționat și recordul lor național. Este pentru prima dată în istoria națiunii central americane când selecționata de fotbal ajunge în sferturile mondialelor. Nu e de mirare. Mai degrabă este umitor că și Columbia este în aceeași situație, însă de data aceasta vorbim de o țară cu o tradiție mult mai mare în fotbalul modern.

Iar Germania tot în sferturi a ajuns și ea. Însă cu o diferență notabilă: sunt acolo pentru a 16-a oară. Consecutiv!

One Comment

  1. Bumbar

    16 July 2014, 20:34 at 20:34

    Grecii au avut un noroc incredibil cat la meciul cu Coasta de fildes precum si in meciul cu Costa Rica.

Comenteaza