
Foto: elenganche.es
Precocitatea în fotbalul modern a început cu Pele. Brazilianul a fost şi continuă să fie cel mai tânăr jucător dintr-o finală de campionat mondial. Norman Whiteside este cel mai tânăr fotbalist care a jucat la un turneu final, iar Souleymane Mamam, la doar 13 ani şi 310 zile este juniorul preliminariilor. Se poate însă şi mai bine de atât. La doar 12 ani, Mauricio Baldivieso are şi el în cont un record interesant.
Să începem cu tatăl. Julio Cesar Baldivieso are 85 de selecţii şi 15 goluri în naţionala Boliviei, cu care a participat la mondialele din 1994. I se spune Împăratul şi a fost unul dintre cei mai buni mijlocaşi ai generaţiei sale, dar Baldivieso senior nu a ajuns niciodată în Europa în cei 20 de ani petrecuţi pe teren. Şi-a încheiat cariera la Club Aurora din ţara natală. Era 2008, iar gruparea din Cochabamba, chiar oraşul în care s-a născut Baldivieso, i-a oferit acestuia un contract de antrenor.

Foto: taringa.net
Un an mai târziu, pe 19 iunie 2009, Julio Cesar Baldivieso a luat o decizie care avea să îi aducă demiterea cinci zile mai târziu. La 0-0 într-una dintre cele mai dificile partide ale sezonului, cu FC la Paz, l-a trimis în teren chiar pe fiul său, Mauricio Baldivieso. “Juca fotbal încă din burta mamei sale” este dovada încrederii oarbe a tatălui în talentul precoce al fiului său. Baldivieso junior a jucat mai bine de o repriză. A fost faultat fără milă la doar cinci minute după ce a intrat pe teren de durul adversarilor, Henry Alaca, iar unii spun că ar fi plâns. Fanii lui Aurora l-au încurajat iar puştiul a terminat cu bine partida. Avea doar 12 ani şi 362 de zile şi a devenit cel mai tânăr fotbalist profesionist care a jucat într-un meci de primă divizie.
Conducerea clubului nu a fost chiar încântată de mutarea efectuată de antrenorul Baldivieso. I-a cerut să-şi trimită copilul înapoi la echipa a doua. Baldivieso a refuzat şi a fost dat afară. În semn de răzbunare, şi-a retras fiul de la oricare dintre formaţiile clubului Aurora.
În 2011 s-a făcut pace. Antrenorul Julio Alberto Zamora l-a chemat din nou pe Mauricio Baldivieso în lotul echipei, iar tatăl fotbalistului şi-a dat acceptul.
Mai jos câteva imagini de la partida de debut a tânărului Mauricio.
177 vizualizari
Articole pe aceeasi tema:

19 October 2011 at 19:54
Baldivieso senior a facut parte din cea mai buna generatie din istoria fotbalului bolivian,calificata glorios la worldcup'94 dupa ce a invins acasa inclusiv viitoarea campioana mondiala Brazilia lui Romario ,Bebeto si Rai cu 2-0 dar si Uruguay-ul lui Enzo Francescoli si Daniel Fonseca cu 3-1 pe acestia din urma lasandu-i acasa si producand una din marile surprize ale calificarilor pentru mondiale,e adevarat jucand meciurile de acasa la L Paz -3600 metri alttitudine-un avantaj enorm,dar aveau si trupa cu Erwin Sanchez zis si Platini al Boliviei,Marco Etchevery cel mai important om al lor in preliminarii-[din pacate jucand doar cateva minute la mondial din cauza unui rosu primit dupa o intrare dura la legendarul Lothar Matthaus] ,Castillo,Ramallo sau portarul Trucco.
La mondialele '94 Baldivieso a fost titular indiscutabil ,evoluand exact mai ales in meciul cu Coreea de Sud 0-0 -din pacate si cu Germania in primul meci si cu Coreea a luat galben,iar asta l-a costat prezenta in meciul decisiv cu Spania.
gery76(Quote)