Don't Miss

Premier League: Cei mai tari 15 fotbalişti tineri

By on 13 noiembrie 2012, 12:46


Jack Wilshere

Foto: footballfancast.com

Îmi plac topurile în care vorbim despre tinere speranţe. Îmi plac mai ales pentru că apar, stârnesc discuţii şi apoi rămân ascunse vreo zece ani, cazul anchetei Don Balon din 2001, în care Marius Niculae părea tocmai pornit pe drumul către o mare, dar mare performanţă (articolul e aici). Acum m-am gândit să iau pe rând campionatele puternice. Să vedem cu ce se laudă, să punem apoi dop subiectului şi să îl deschidem, ca pe o sticlă de vin bun, peste alţi 10 ani. De acord?

Încep cu Anglia pentru comoditate. La secţiunea comentarii puteţi sugera eventuale omisiuni din lista de mai jos şi propuneri pentru articolul similar cu tema tinerilor de perspectivă din Bundesliga, Primera, Serie A sau Ligue I. Condiţia este ca indivizii respectivi să nu fi împlinit 22 de ani şi să dea semne că au ceva talente pe care viitorul le va revela în toată splendoarea lor.

Premier League, aşadar:

[tab: Piazon]

Lucas are 18 ani şi o provocare pe măsură. Poate un brazilian cu sânge prin care curge nisip din Rio să facă din fotbal o profesie şi nu doar un hobby?!? Puţini au reuşit. La Chelsea, are toate premisele să o facă. Di Matteo l-a luat în pregătirile din vară, l-a jucat prin amicalele din SUA iar acum puştiul a debutat în Cupa Ligii, acolo unde are deja în cont o pasă decisivă. Ba chiar se poate lăuda cu o performanţă notabilă pentru vârsta din buletin: l-a scos din lot pe Florent Malouda, în locul căruia a fost trecut pe lista pentru Liga Campionilor.

cotă de piaţă: 7,5 milioane de euro

[tab: Vellios]

Grecul Apostolos este deja o veche cunoştinţă a celor care urmăresc pe streamurile ilegale meciurile echipei de rezerve a lui Everton. Are 20 de ani şi e fiul lui Kostas Vellios, fost la Iraklis. Băiatul şi-a depăşit deja tatăl. A fost adus pe bani de un cico de David Moyes. A costat un sfert de milion de euro. A debutat rapid şi la echipa mare, prin primăvara lui 2011, a marcat de trei ori dar nu a fost păstrat în lotul seniorilor chiar dacă are o medie de invidiat: un gol la fiecare 86 de minute petrecute pe teren. Până acum, Apostolos Vellios a fost doar încercat. Viitorul de-abia de-aici începe.

cotă de piaţă: 2 milioane de euro

[tab: Kasami]

S-a născut în Macedonia, la Struga, are rude prin Albania dar a ales să joace pentru Elveţia. Deocamdată la tineret. Pajtim  Kasami a trecut pe la juniorii lui Liverpool şi Lazio, a debutat în fotbalul mare la Palermo iar acum are deja 8 meciuri la Fulham. La 20 de ani a încercat deja două dintre cele mai tari campionate din lume. Martin Jol nu s-a ferit să-l joace în meciurile din Europa League în sezonul trecut iar Kasami nu a dezamăgit. Deocamdată însă are lupte grele de dus fie şi pentru un loc pe banca de rezerve, mai ales când concurenţa pe post poartă numele lui Kacaniklic, un suedez care a explodat pur şi simplu în această ediţie de campionat.

cotă de piaţă: 2,5 milioane de euro

[tab: Sterling]

Liverpool are un sezon de toată jena. Unul care nu a început în august ci în campaniile de transferuri defectuoase din ultimii ani. Cormoranii dau semne că se trezesc din anestezie iar prima invenţie a lui Brendan Rodgers face ca suma plătită pe Andy Caroll să pară un Everest crescut lângă groapa Marianelor. Raheem Sterling are 17 ani. Nu ştim dacă a fumat ceva (dat fiind faptul că e jamaican iar clişeul spune că ăştia ar fi experţii cuielor) dar de jucat fotbal o face cu talent şi pasiune. A costat 600.000 de euro în 2010, atunci când Rafa Benitez l-a adus de la QPR şi l-a lăsat moştenire generaţiilor viitoare. A debutat în martie 2012 şi a devenit al doilea cel mai tânăr jucător din istoria lui Liverpool. De atunci a strâns 13 meciuri în care a încântat pur şi simplu în banda stângă a terenului şi în urma cărora a fost convocat la naţionala mare a Angliei.

cotă de piaţă: 6 milioane de euro

[tab: Guidetti]

20 de goluri în 23 de meciuri pentru Feyenoord. Au fost cifrele sezonului trecut în care suedezul John a fost împrumutat. Avea 19 ani şi nicio şansă fie şi la un post de rezervă în squadra stelară a lui Manchester City. Acum e în stand-by. A fost păstrat de Mancini în lot dar nu a jucat niciun minut. E dificil, mai ales când alternativele sunt Kun Aguerro, Tevez, Balotelli, Dzeko. Guidetti are însă nevoie doar de o şansă. De o accidentare sau de un moment de alienare din partea mult mai mofturoşilor săi colegi. El e suedez (bine, unul cu strămoşi italieni şi copilărie keniană că deh, trăim în epoca globalizării!) şi e serios. Ştie cum se face treaba temeinică, a demonstrat asta deja în Olanda.

cotă de piaţă: 7 milioane de euro

[tab: Powell]

A costat 6 milioane de lire sterline. Ceea ce e destul de puţin în bani englezeşti, după standarde englezeşti. Are 18 ani şi a debutat deja la Manchester United. Nick are o şansă mare pentru că a sosit la vicecampioni tocmai atunci când se schimbă garda la mijlocul terenului iar un Nicholas Edward Powell din Crewe nu are nevoie de niciun fel de invitaţie mai ales că poate juca pe orice post în axul central. A debutat cu gol în cele 19 minute petrecute pe teren, ceea ce e deja un semn foarte bun.

cotă de piaţă: 4 milioane de euro

[tab: Kane]

18 meciuri şi 5 goluri pentru Leyton, 23 de meciuri şi 8 goluri pentru Millwall. Acum a venit vremea pentru testul de foc. Harry Kane a lăsat împrumuturile prin diviziile inferioare deoparte şi şi-a făcut bagajele cu destinaţia Norwich. Va rămâne aici până la finalul campionatului. Dacă face bine ce face, atunci poate că Villas-Boas nu-l va mai trimite în exil şi în sezonul 2013-14! Kane are 19 ani, e atacant de meserie dar se descurcă de minune şi în spatele vârfurilor.

cotă de piaţă: 500.000 de euro

[tab: Jenkinson]

Wenger nu mai are nevoie de niciun fel de recomandare. Nasul lui fin de francez adulmecă talentul de la o poştă iar Carl Jenkinson a fost o pradă uşoară! A costat un singur milion de lire sterline iar acum puştiul de 20 de ani adus de la Charlton este om de bază în defensiva tunarilor. A jucat 8 meciuri ca integralist în actualul sezon doar în campionat, plus alte 3 în cupele europene. A avut şi noroc cu accidentarea lui Sagna dar acum titularul de drept va avea mult de muncă dacă vrea să-l mai scoată pe Carl din primul unsprezece. Mai ales că şi Roy Hodgson a decis să-l cheme la naţionala mare.

cotă de piaţă: 2 milioane de euro

[tab: Wilshere]

Într-un fel, Jack nici n-ar trebui să facă parte din topul aici de faţă. Se încadrează ca vârstă, la cei 20 de ani ai săi, dar mijlocaşul lui Arsenal era puşti-minune acum vreo 4 ani. Între timp a strâns 40 de meciuri în campionat, 5 selecţii la naţionala mare şi 11 goluri în toate competiţiile.

cotă de piaţă: 22 de milioane de euro

[tab: Oxlade-Chamberlain]

Alex e al treilea tunar din top. A costat totuşi vreo 14 milioane de euro acum un an, atunci când a venit de la Southampton, dar impresia generală este că băiatul face toţi banii. S-a impus rapid printre titulari şi a prins chiar şi europenele din vară, după un final exploziv de campionat. Are 19 selecţii la naţională câte una pentru fiecare an pe care l-a împlinit.

cotă de piaţă: 15 milioane de euro

[tab: Lukaku]

Chelsea a dat pe el 22 de milioane de euro. Belgianul cu trăsături congoleze avea, în momentul transferului, 33 de goluri în aproape 80 de meciuri la Anderlecht şi 18 ani abia împliniţi. Nu a rupt gura târgului în primul sezon pe Stanford Bridge  dar a luat o decizie înţeleaptă. A acceptat împrumutul la West Brom, iar mutarea temporară i-a fost de folos. A înscris deja de trei ori în 10 meciuri. Îl vom vedea la lucru în amicalul cu România de miercuri, meci în care Lukaku va bifa a 18-a selecţie la naţionala Belgiei.

cotă de piaţă: 14 milioane de euro

[tab: Gazzaniga]

Are 20 de ani şi ca orice portar argentinian care se respectă a încercat să-şi găsească norocul fotbalistic în Primera. Nu i-a mers la Valencia aşa că a ajuns, doar el ştie cum, la Gillingham. Southampton a plătit în vară 3 milioane de euro, aşa că Paulo s-a trezit în faţa celei mai mari provocări a vieţii. Iniţial a treia rezervă, Gazzaniga i-a luat faţa polonezului Artur Boruc şi apoi lui Kelvin Davies şi acum apără titular în cel mai tare campionat din lume.

cotă de piaţă: 4 milioane de euro

[tab: Ward-Prowse]

James e produs 100% al academiei de tineret a lui Southampton. Are 18 ani şi 7 meciuri în campionat, toate în Premier League. Fiu de avocat cu pretenţii şi James şi-a dezamăgit deja familia. Ai săi sunt fani Portsmouth dar puştiul lor a ales Southampton încă de la vârsta de 8 ani!

cotă de piaţă: 500.000 de euro

[tab: Davies]

Ben Davies e mândria galezilor. Joacă pentru singura formaţie din ţara dragonului care a ajuns în Premier League şi o face cu mare succes. A debutat în august, odată cu sosirea lui Laudrup pe banca tehnică şi a jucat în 10 din cele 11 etape disputate până acum. Viaţa fundaşului de 19 ani a căpătat o nouă dimensiune începând cu septembrie, atunci când a fost chemat să apere culorile naţionalei, ceea ce a şi făcut în două rânduri.

cotă de piaţă: 250.000 de euro

[tab: Miyaichi]

O altă invenţie a lui Wenger, care l-a adus la Arsenal încă dinainte ca Ryo să deschidă bine ochii în fotbalul mare. N-a avut totuşi loc pe Emirates, aşa că a călătorit. 12 meciuri, 3 goluri pentru Feyenoord, 14 meciuri, un gol pentru Bolton, iar acum 5 partide pentru Wigan. Extrema stângă născută în prefectura Aichi din Japonia se coace acum sub bagheta unui alt specialist în tineri, Roberto Martinez. Ba chiar l-a impresionat suficient de mult şi pe Alberto Zaccheroni, selecţionerul din ţara soarelui răsare, care l-a adus deja la naţională de două ori. Probabil, din sezonul viitor, îl vom vedea pe Ryo în tricoul lui Arsenal în cazul în care Wenger va decide să mai vândă ceva pe bani mulţi de la mijlocul terenului!

cotă de piaţă: 4 milioane de euro

Comenteaza cu Facebook!

6 Comments

  1. marcelino

    13 noiembrie 2012, 13:13 at 13:13

    cred ca-i putem lua in considerare si pe Fernando Suso(Liverpool), evolutii constante si in crestere; Angelo Henriquez(MUTD) si Danny Potts(West Ham).

  2. petru

    13 noiembrie 2012, 21:20 at 21:20

    sau Sterling la 17 ani chemat la lotul mare

  3. gery76

    15 noiembrie 2012, 04:00 at 04:00

    -Le-a cam rupt colana Lukaku lui Stefan si Goian ,pe finalul meciului Romania -Belgia,are tot ce-i trebiue unui atacant de clasa-tehnica buna,forta asisderea,talie excelenta,este un atacant de mare viitor!

  4. Andrei

    2 mai 2013, 18:09 at 18:09

    Din Germania nu trebuie sa lipseasca Matthias Ginter de la Freiburg. La 19 ani e om de baza in aparare si are deja o cota de „doar” 5 milioane de euro. Probabil ca va ajunge la o echipa mare in curand, despre el se aud lucruri foarte bune.

    Iar de Julian Draxler de la Schalke nici nu cred ca are rost sa mai zic, poate ca lista ar trebui deschisa chiar cu el. Si tot de la Schalke mai e Sead Kolasinac, care in ultima vreme a inceput sa joace titular si promite destul de mult la 19 ani.

    Pe lista mai pot fi trecuti Heung-Min Son de la Hamburg si Kevin Volland de la Hoffenheim.

    De Gotze, Alaba sau Ter Stegen cred ca stie deja toata lumea si n-au cum sa lipseasca.

Comenteaza