Don't Miss

Poveste portugheză. Cum putea ajunge Andre Villas-Boas la Burnley

By on 9 septembrie 2012, 12:49
Foto: uefa.com

A luat Anglia cu asalt în 2011. S-a instalat direct pe banca tehnică a lui Chelsea. Nu a rezistat prea mult. A luat un pic de pauză şi s-a întors să cucerească din nou Premier League-ul, de data aceasta pentru culorile şi onoarea lui Tottenham. Dacă nu reuşeşte nici acum, ar putea încerca de pe banca lui Wigan. Apoi cu Peterborugh. Poate cu Port Vale sau chiar cu Bournemouth. Dar aceasta nu este o poveste despre viitor!

În ianuarie 2010, Andre Villas-Boas, aflat încă în anonimatul asigurat de Academica de Coimbra, aplica pentru postul de principal la Burnley. Acolo era haos. Owen Coyle plecase la Bolton iar gruparea de pe Turf Moor avea nevoie de un nou manager.

Villas-Boas a fost trimis însă la plimbare dintr-un motiv pe care puţini l-ar crede. Aplicaţia portughezului era ireproşabilă. Proiectul pe care îl propunea conducerii, fără cusur. Prezentarea, în cuvintele fostului preşedinte, „spectaculoasă până şi pentru standardele lui 2012.” Şi totuşi Villas-Boas a fost refuzat tocmai din cauza lucrurilor enumerate mai sus.

„Totul părea perfect. Mi-l recomandase Mickey Walsh, un fost jucător de-al nostru. Totuşi, atunci când am luat decizia să-l refuz m-am gândit la Tommy Docherty. Doc avea o regulă: să nu le vorbeşti fotbaliştilor la antrenamente sau la şedinţele de pregătire în cuvinte pe care un lăptar să nu le înţeleagă. Am citit proiectul lui Villas-Boas şi am avut până şi eu probleme să înţeleg unele cuvinte! Cu mintea de acum l-aş fi angajat pe loc însă atunci părea un risc prea mare!” (Paul Fletcher, fost CEO la Burnley în acea perioadă)

Ce s-a întâmplat ştim cu toţii. Burnley l-a luat pe Brian Laws care nu a reuşit să păstreze corabia pe linia de plutire. Burnley a retrogradat după ce a pierdut 15 din ultimele 18 meciuri ale sezonului. Villas-Boas, pe de altă parte, a ajuns la Porto. A luat titlul şi Europa League.

Comenteaza cu Facebook!

One Comment

  1. slik

    12 septembrie 2012, 16:21 at 16:21

    Eu unul sustin sus si tare ca nu este potrivit pentru fotbalul britanic si nu cred ca va reusi mai nimic cu Tottenham !

Comenteaza