Este cel mai laş mod de a înscrie. Fraza îi aparţine lui Pele şi descrie lovitura de la 11 metri. Chiar şi aşa s-au găsit destui care să o facă frumoasă. Au executat cu spatele, s-au bucurat la gol înainte să înscrie sau au pus la cale o mică regie, cazurile lui Cruijff-Olsen sau Pires-Henry. Tot la capitolul diversiune se încadrează şi exemplul de astăzi.
Tomoaki Makino şi un amic de la Hiroshima Sanfrecce au avut o idee pe care arbitrul o putea penaliza, dacă ar fi fost un pic mai atent. După ce a obţinut penalty-ul, Makino a luat balonul, l-a aşezat la punctul cu var, a făcut paşii înapoi pentru elan, s-a motivat şi părea pregătit să execute.
După fluier a păşit discret în afara careului, întors cu spatele la poartă iar un coechipier a venit din cealaltă parte a careului şi a marcat. Portarul nu a avut nicio şansă. La rândului lui îl ţintea cu privirea pe numărul 5 advers şi nu a observat decât prea târziu diversiunea.
A fost gol, arbitrul l-a validat dar, conform regulamentului, ar fi trebuit să-i acorde cartonaş galben lui Makino. Una dintre regulile de executare a penalty-ului spune clar: cel care bate trebuie să se identifice vizual atât în faţa arbitrului cât şi a portarului advers. Jucătorul care pune mingea la punctul cu var este şi cel care trebuie să execute.
Makino nu a dus-o deloc rău după penalty-ul din filmuleţul de mai jos. A debutat la naţionala Japoniei, acolo unde are deja 9 selecţii şi a prins un transfer la FC Koln. Nu prea s-a adaptat în Germania şi s-a întors acasă, sub formă de împrumut, la Urawa Red Diamonds.