Don't Miss

Penalty a la Pires-Henry

By on 11 martie 2012, 12:26
henry pires

Foto: soccernet.espn.go.com

Precedentele articole din secţiunea Tehnică&Execuţii v-au prezentat  câteva idei noi într-o lume a fotbalului în care credeam că tot ce a fost de inventat s-a inventat deja. Filmuleţul care constituie subiectul rândurilor de faţă este diferit. O tentativă de schemă pusă la punct dinainte de doi dintre cei mai în vogă fotbalişti ai momentului a avut un asemenea rezultat încât nimănui nu i-a trecut prin cap să încerce să o repete!

Pires şi Herny au fost colegi la Arsenal şi la naţionala Franţei. Două piese grele care au decis atâtea şi atâtea meciuri. Doi jucători cu glezna fină, doi artişti ai fotbalului, doi profesori de estetică într-un joc şi mai ales într-un campionat bărbătesc şi, vizual, cam din topor.

Era prin 2005, Arsenal juca un meci de campionat cu Manchester City, iar Pires şi Henry s-au pus de acord să reinventeze penalty-ul. Nu au fost nici primii nici singurii fotbalişti cu idei năstruşnice. Un finlandez din Elveţia a decis să se bucure înainte să înscrie de la punctul cu var. Bun. Bravo lui! Un internaţional din Emirate l-a bătut cu spatele şi a înscris. A murit la câteva luni într-un accident de maşină. Păcat de el.

Revenim. Pires şi Henry s-au pus de acord să reinventeze penalty-ul. Faza fixă cu un singur autor a fost modificată de cei doi francezi într-o schemă în care primul pasa lateral în loc să şuteze pe poartă iar cel de-al doilea venea lansat şi marca din cinci metri. Ceea ce a ieşit i-a domolit. E mai simplu să înscrii în varianta clasică pentru că uneori invenţiile complică inutil lucrurile!

Cei doi francezi au vrut de fapt să reinventeze becul! Schema cu pricina avea deja 23 de ani vechime. Johann Cruijff şi colegul său Jesper Olsen au pus-o în aplicare cu succes la Ajax în sezonul 1982-1983!

http://www.youtube.com/watch?v=MJHN1mN5SCg

 

Comenteaza cu Facebook!

4 Comments

  1. alex

    26 martie 2012, 01:46 at 01:46

    ce tare

  2. mont blanc starwalke

    1 aprilie 2012, 21:36 at 21:36

    You're truly a excellent webmaster. The site loading velocity is amazing. It sort of feels that you are doing any unique trick. Also, The contents are masterwork. you've done a great process on this topic!

  3. gery76

    2 aprilie 2012, 03:05 at 03:05

    -Daca nu ma insel,chiar si la Steaua s-a incercat o astfel de executie,la sfarsitul anilor'80 ,protagonisti cred ca au fost Lacatus si Balint[ nu sunt sigur].

Comenteaza