Don't Miss

Paradoxul rasismului. Unde începe şi de ce nu se termină

By on 1 mai 2013, 12:54


Foto: dailymail.co.uk

Foto: dailymail.co.uk

Am devenit nişte băşinoşi ordinari. Modernismul şi evoluţia (darwiniană sau nu) a concrescut în creierele noastre tabu-uri alături de tabu-urile pe care vrem să le demolăm. Ne-a adus în faţa a mii de false probleme.

Să ne gândim doar la fetiţele şi băieţeii lui tăticu, plini de dileme în îmbuibarea lor, în acelaşi timp în care sute de mii de copii de vârsta lor se luptă cu foamea concretă. Nici unii nici alţii nu au vreo vină că s-au născut la capetele opuse ale civilizaţiei.

Înainte de meciurile din Ligă vedem obsedanta reclamă pentru Respect, cea cu schimbatul tricourilor în timp ce personajele, vedete din fotbal, se schimbă la rândul lor. Şi aşa am ajuns la rasism.

Se pare că rasismul şi mariajul gay-lor sunt problemele arzătoare ale timpurilor noastre. Ce poluare, ce încălzire globală, ce viaţă sănătoasă în corp sănătos. Azi marşurile sunt pentru Gigel şi Cornel care vor să se ia cu acte sau pentru „maimuţă” adresat unei persoane de culoare.

Martin Samuel are un editorial care merită citit în Daily Mail. Stumbling through a moral minefield… football condemns the comedian but applauds the rapist

Ziaristul englez pune faţă în faţă cazul lui Ched Evans, jucătorul violator de anul trecut. Asociaţia fotbaliştilor din Anglia nu l-a scos din lista performerilor sezonului nici după ce fostul vârf al lui Sheffield United a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Aşa că Ched a fost aplaudat în picioare, cot la cot cu ceilalţi jucători care au avut rezultate notabile.

Vorbim despre aceeaşi asociaţie care a interpretat fără subînţeles jignirile aruncate la nervi de Luis Suarez şi John Terry şi care a decretat că „rasismul nu are context, trebuie ars cu foc şi exclus pentru totdeauna din fotbal şi din viaţa de zi cu zi”. Aceeaşi asociaţie care l-a invitat, anul acesta, pe comediantul Reginald D Hunter la petrecerea de final de sezon iar tipul s-a ţinut de glume, da, aţi ghicit, rasiale.

A existat vreo reacţie? Nici măcar preşedintele federaţiei, David Bernstein nu a scos vreo vorbă. Poate şi pentru că bufonul angajat să destindă atmosfera este negru. Un negru rasist? Poţi să te iei de el?!?

Culmea, preşedintele asociaţiei jucătorilor, Clarke Carlisle, ar fi făcut mai bine să tacă dar, din păcate pentru el, nu a făcut-o: „ne vom gândi serios dacă vom mai aduce comedianţi la următoarele noastre evenimente”. Ei bine comedia era problema, nu remarcile rasiste pe care domnii la costume au decis să nu le mai trateze la fel de serios ca atunci când „infractorul” era Luis Suarez de la Liverpool.

Aşadar unde încep şi unde se termină problemele momentului pe care îl trăim?

Poate în Di Canio, cel pe care toţi inchizitorii moderni l-au legat de rugul fascismului în loc să-l ia de mâneca fotbalului. Poate în zâmbetul lui Bosingwa, proaspăt retrogradat cu QPR, poate în mintea noastră îngrăşată de un trai prea bun care a uitat măsura bunului simţ şi a cumpătării.

O minte care nu a înţeles că îmbuibarea cu ipocrizie nu dărâmă zidurile ci slăbeşte braţul care mânuieşte ciocanul.

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza