Adie vântul lui decembrie pe lac. E frig și afară și înăuntru. Doi oameni lâncezesc pe o barcă. Au motorul pornit ca întotdeauna. Ard gazul și așteaptă. Undeva, la vreo douăzeci de metri sub ei, în mâlul nisipos, patru suflete se îneacă. Al cincilea, încă nenăscut, moare și el. Putea fi viitorul patriarh sau poate președintele vizionar de peste patruzeci de ani. S-a dus și dus a fost cu tot cu visele celor care îi desenaseră deja o cameră în care soarele să lumineze pentru totdeauna.
S-a ieftinit și combustibilul, în caz că nu știați, dar nu și carnea sau mobila sau toate cele care folosesc motorina în procesul de fabricație. Lanțul trofic reacționează mai lent la schimbări mai ales pentru că e obișnuit cu o altfel de evoluție, într-o altă direcție. Iar prin părțile acestea de lume, apropierea sărbătorilor generează discounturi doar în imaginație și mai puțin în practica de la magazine. Atâta timp cât nu există reacție de ce ar exista preocupare? Atâta timp cât nu există feedback, la ce bun interesul? Cât timp oaia s-a obișnuit să pască până și rădăcina ierbii, de ce l-ar deranja pe cioban să-i mulgă laptele în fiecare dimineață și în fiecare seară?
Cu 10.000 de locuri deficit în penitenciare sigur că dăm impresia unei țări în care criminalitatea a crescut semnificativ. Noroc că ne știu toți: nici cazarea prin blocurile comuniste nu ține pasul cu cererea naturală și asta nu doar pentru că prețurile, total neconcordante cu veniturile, ne transformă în sclavii creditului pentru locul în care ne odihnim oasele ci mai ales pentru că sincopa autistă a ultimilor 25 de ani a făcut ca mai nimic să nu crească din moment ce arta delapidării poate fi șlefuită mai ceva ca mecanismul unui ceas elvețian, iar familia se poate întoarce foarte bine la forma ei lărgită, cea în care străbunica moare în camera de lângă cea în care fac sex nepoțeii ajunși deja la vârsta împerecherii. “Costul construirii unui penitenciar este de cel puţin 60-80 de milioane de euro. Nu o să putem să susţinem din efortul naţional acest program de investiţie” declară ministrul justiției, fără să realizeze probabil că noi nu am susținut nimic din efort național în ultima vreme pentru simplul motiv că efortul național e demodat. Abia am trăit o revoluție, pentru numele lui Dumnezeu, abia am scăpat de tiranie, cum naiba să ne băgăm de bună voie în vreun “efort național”?!?
Nu! Deocamdată ne trăim celebrul dolce far niente din care ne putem mândri, spre exemplu, cu ZERO stații de metrou ridicate după 1989. E ceva, nu-i așa?!? Păi priviți la chinezi! Ei ridică un oraș de la fundație până la paratrăsnet în doar câteva săptămâni. Atâta goană după acțiune îți răpește tot timpul reflexiv închinat nimicului. Așadar pa și pusi penitenciare. Școli. Muzee. Tâlharii pot fi la fel de bine închiși în vreun beci în care își ținea tataie cartofii peste iarnă. La școală oricum nu ai de ce să mergi din moment ce nu prea mai există manuale la început de an iar de muzee chiar nu e nevoie. Doar ieșiți pe stradă. Luați la pas sate și orașe. Oriunde ar fi să îndreptați ochii e fix ca la muzeu. Unul închinat eșecului și pasivității.
ARTICOL PUBLICAT ŞI PE PAGINA OFICIALĂ DE FACEBOOK BUTURUGEANU.