Don't Miss

New York Cosmos se întoarce

By on 13 iulie 2012, 12:19
Foto: nasl.com

WE’RE BACK! Un anunţ simplu şi cuprinzător pe pereţii din ecrane tv ai zgârie-norilor americani. După trei decenii, New York Cosmos, cea mai cunoscută formaţie de fotbal din Statele Unite, respiră din nou fără aparate. S-a trezit după trei decenii de comă profundă şi vrea totul sau nimic. Are deja istorie dar priveşte cu încredere spre viitor. New York Cosmos s-a întors. În sfârşit!

MLS-ul american va sărbători la anul două decenii de la înfiinţare. Înaintea lui a existat mult mai romanticul North American Soccer League, din 1968 şi până la dizolvarea tristă din 1984. Pur şi simplu, prima mare tentativă de cucerire europeană a Americii fotbalistice a eşuat în uitare şi dezinteres chiar dacă a avut toate ingredientele cu care actuala ligă se descurcă mult mai bine în prezent.

Dintre toate amintirile trecutului, una singură doare cel mai tare. New York Cosmos a fost şi soarele şi luna în sistemul planetar al fotbalului din acea perioadă. Aici a venit Pele să-şi încheie cariera iar numărul 10 a fost imediat retras chiar dacă Perla Neagră a jucat doar doar vreo cincizeci şi ceva de meciuri. Aici a venit să-şi ia adio de la fotbal Giorgio Chinaglia, cel despre care vă voi spune în curând o poveste frumoasă, aici a jucat Kaizer Franz Beckenbauer, olandezul Johan Neeskens, aici a jucat şi Roberto Landi, cel pe care poate vi-l mai amintiţi de pe banca defunctei FC Naţional Bucureşti (2005) şi chiar un român, mult prea puţin cunoscutul Gil Marderescu.

[ddet VIDEO: DOCUMENTAR NEW YORK COSMOS IN 1977]

[/ddet]

La revenirea fotbalului în America, franciza Cosmos nu s-a aflat la startul MLS. Abia în 2009 proprietarul numelui a acceptat să-l vândă englezului Paul Kemsley, care s-a apucat imediat de treabă. L-a instalat în funcţia de director sportiv pe Eric Cantona, iar ca adjunct pe fostul mare internaţional american Cobi Jones. Pele a fost numit preşedinte de onoare iar clubul a început să capete formă. New York Cosmos a jucat vreo câteva meciuri amicale, dintre care cel mai cunoscut a fost cel de retragere (temporară, după cum ne-am dat apoi seama) a lui Paul Scholes. Au apărut nume mari, precum Brad Friedel, Gary Neville, Vieira, Cannavaro, Pires sau Dwight Yorke, însă doar sub formă de guest-star-uri.

Anunţul care a împânzit zgârie-norii new-yorkezi va în funcţiune din 2013. Cosmos s-a înscris din nou în North American Soccer League (anunţul oficial aici), acum liga a doua de peste Atlantic, şi vrea să urce rapid în MLS. Cantona, ajuns aici încă din ianuarie 2011, rezumă cel mai bine obiectivul. „Vrem să readucem clubului statutul de număr unu pe piaţa din America. Şi apoi vrem să facem din Cosmos cea mai tare echipă din lume.” Sună ciudat din gura barbarului francez, dar fraza are greutate tocmai pentru că o spune Cantona. Ţicnit şi într-o ureche, cel care a lansat moda gulerelor ridicate nu a uitat cum arată minunile şi are toate premisele să mai facă încă una, de data aceasta acolo de unde nimeni nu se aşteaptă la nimic.

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza