Don't Miss

Nemţii şi banii. O poveste mai puţin romanţată despre faliment

By on 26 iunie 2013, 12:37


Foto: guardian.co.uk

Foto: guardian.co.uk

Toată lumea admiră Bundesliga pentru sistemul sănătos financiar pe care l-a implementat în ultimul deceniu. Performanţele de pe teren vin şi ele să confirme că banii investiţi cu cap produc rezultate pe măsură. Campionatul german s-a poziţionat în ultimul timp ca alternativă mult mai atractivă faţă de sistemul transferurilor uriaşe ale englezilor, cei pe care îi paşte falimentul chiar dacă încasează sume ameţitoare din drepturile de televizare.

Miturile sunt însă numai bune să fie infirmate.

Am aflat recent (povestea e aici) că cei din Premier League ştiu să speculeze mult mai bine transferurile gigant şi că nu pierd chiar aşa de mulţi bani. Ba chiar fac profit.

Acum vorbim despre nemţi şi despre faliment.

MSV Duisburg s-a salvat de la retrogradarea pe teren dar nu şi în instanţă. Clubul din liga a doua germană nu şi-a primit licenţa şi va fi exclus din 2 Bundesliga chiar dacă în ziua în care tribunalul a dat decizia peste 3.000 de fani s-au strâns în faţa stadionului într-un marş al speranţei.

Pe scurt, situaţia financiară a clubului nu permitea, în viziunea comisiei de licenţiere, un nou sezon în liga a doua. MSV Duisburg nu a putut garanta că va putea plăti salariile şi cheltuielile previzibile pentru 2013/14 iar oficialii din Zweite Bundesliga nu s-au riscat să se trezească în mijloc de sezon cu o echipă în imposibilitate de a continua întrecerea.

Duisburg este însă doar numele cel mai cunoscut din Germania care depune armele în faţa falimentului, vârful de iceberg care anunţă atât dimensiunea reală a dezastrului din prezent cât şi o previziune tristă pentru viitor şi anume că alte echipe, poate şi mai mari, se vor regăsi în aceeaşi situaţie.

În noiembrie anul trecut VfB Lübeck şi-a declarat insolvenţa pentru a doua oară în patru ani. Câteva săptămâni mai târziu Alemannia Aachen a intrat în administrare financiară. În decembrie VfL Osnbarück a fost salvată pe ultima sută de metri de autorităţile locale care au garantat pentru club cu un cec de 3 milioane de euro. În iunie Wuppertal şi-a declarat falimentul şi a fost exclusă din ligile divizionare germane.

Situaţia pare să capete amploare iar chestiunea proprietăţii cluburilor este adusă din nou în discuţie. În afară de câteva grupări istorice în Germania este aplicată legea „50+1” adică niciun club nu poate fi deţinut de un patron sau entitate comercială în măsură mai mare de 49%. Aici cluburile aparţin suporterilor.

Un nume mare din fotbalul nemţilor, Oliver Bierhoff, critică legislaţia în vigoare şi cere o mai mare flexibilitate. Dar, culmea, această flexibilitate există deja, doar că nu sub o formă legală!

Mai distrugem un mit anume cel al corectitudinii proverbiale a nemţilor. Ei bine iată un exemplu: legea spune că un club nu poate fi deţinut de o entitate comercială dar RB Leipzig depăşeşte fin această prevedere. RB vine de la Rasenballsport. Asta doar în acte. În realitate vine de la Red Bull, gigantul austriac din domeniul băuturilor energizante care controlează de fapt clubul (aşa cum o face, însă corect, cu Red Bull Salzburg sau New York Red Bulls). Ba chiar l-au înfiinţat de la zero sub paravan legal după ce oficialii oraşului au refuzat investiţia austriecilor în gruparea locală.

Cum ştim că între RB Leipzig şi compania de băuturi energizante este o legătură mult mai strânsă decât cele 49 de procente deţinute pe hârtie? Simplu: pentru înfiinţarea unui nou club de fotbal legea din Germania prevede un minimum de 7 persoane asociate. RB Leipzig are 8 astfel de persoane, toate angajate la Red Bull! Cu lotul a fost şi mai simplu:  Red Bull a negociat cu cei de la SSV Markranstädt, de la care au preluat lotul de seniori în schimbul unei finanţări substanţiale pentru echipele de copii şi juniori. Şi aşa s-a născut peste noapte o echipă care respectă doar formal regulamentele în vigoare.

În cazul în care legătura dintre RB Leipzig şi Red Bull nu este suficient de evidentă din descrierea de mai sus iată şi logo-ul echipei!

RB_Leipzig

 

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza