- Ruină & Încredere
- Bologna, Modena și găleata de stejar care a schimbat istoria Europei
- O superstiție foarte murdară
- Mânuși
- Fritz Walter. Povestea campionului mondial din Gulag
- Harry Goslin și lumea la care nu s-a mai întors niciodată
- Cum renaște un stadion. Povestea gestului nebun al lui Petr Svancara
- Steaua – Dinamo. Iluzii, deziluzii, sperante și depresii
- Herbie Roberts. Povestea fotbalistului antijoc
- Cinci ani de Istoria Fotbalului
- Tom Cooper. Povestea fotbalistului mesager
- Un club din Scoția își schimbă sigla pentru că încalcă o lege de la 1592
- Oamenii sunt încă frumoși
- Ce se întâmplă cu profesioniștii fotbalului când profesia nu-i mai vrea?
- Drumul către mondiale. De la avionul prăbuşit la vaporul falimentar
- Cupa eșecului. Sau cum o invenție proastă poate lăsa fotbalului o moștenire bună
- Cine e (I): Jesus Manuel Corona Ruiz
- De ce e Dracula un portar mai bun decât Mignolet
- Noul Ronaldo joacă deja la o echipă mare dar Chelsea, Liverpool și Tottenham se bat pe semnătura lui
- Dream Team-ul lui Zlatan. Singurul fotbalist care nu putea lipsi din echipa ideală este chiar suedezul!
- Grădinița lui United. De la sir Alex la mister van Gaal
- City: Hattrick Aguerro dar cel mai bun de pe teren a fost un englez
- Fie ca…
- Keșeru. De ce se bucură fanii unei echipe din Franța că atacantul a venit la Steaua
- Moș Gașpar
- Noi şi ei
- Şuncă şi diamante
- Alegeri, prelegeri, rânduri, gânduri
- Campania
- Portari la toaletă
- Mourinho – Documentarul
- La plăcinte, înainteeeeeee
- Pe lângă fotbal. Opt întâmplări amuzante
- Ce dorințe îți mai rămân atunci când ai împlinit 104 ani
- Filme de weekend: Bend It Like Beckham (2002)
- Naționalele de club
- Performeri la extreme. Cardiff City, varianta 1929
- Fotbal la caserolă
- Cele mai ciudate superstiţii din sportul mondial
- Topul celor mai buni executanţi de penalty-uri din istoria fotbalului
- AC Milan. De la Achile la Kilpin, la Silvio Berlusconi și la Dumnezeu mai știe cine urmează!
- Mēdén Agan. Tragedie greacă sub Turnul Londrei
- Cum se negociază transferul cu pistolul la tâmplă. Povestea lui Dimitar Berbatov
- Seax-urile din Brentford. O poveste cu săbii, cu regi, istorie și fotbal
- Cel mai fericit suporter
- Anonimul și eternitatea. Povestea lui James Frederick McLeod Prinsep
- Invincibilii. Povestea trofeului de aur și a generației uitate
- Golf fără crose, fotbal cu găuri
- Ronaldo, United și un record pe care America nu-l vrea!
- The Sons Of Ben. Fanii unei echipe care nu există
- Minus trei la minus trei. Două echipe au pierdut acelaşi meci
- Cota de marketing este noua corelație între valoarea jucătorului și prețul de transfer
- Pseudonim
- Un pic de atmosferă care zguduie stadionul
- Efecte de mondiale
- Tâmplarul. Povestea golgeterului mondial și a meseriei sale mai puțin cunoscute
- Ce nu-i bine în fotbal
- The Gold Chain Derby
- Când nu ai fotbal, îl constuiești. De ce Qatar-ul are mai multe șanse decât România să câștige un campionat mondial
- Roşu, alb şi verde. De ce joacă Italia în albastru?
- Germania, campioană mondială
- Fața nevăzută a mondialelor
- Demnitate în durerea înfrângerii. Cam așa arată suporterii adevărați
- Recorduri de la Mondiale (XI)
- Recorduri de la mondiale (X)
- Concurs NetBet – Ziua 2
- VIDEO: Brazilia-Germania 1-7 (toate golurile)
- Alfredo Di Stefano (1926-2014)
- Preview Brazilia-Germania
- Concurs NetBet – Ziua 1
- Recorduri de la mondiale (IX)
- Recorduri de la mondiale (VIII)
- Anglia – mondialele între bani și patriotism
- Recorduri de la mondiale (VII)
- Cele mai spectaculoase 15 lovituri libere la mondiale
- Goluri desenate. By Richard Swarbrick
- Recorduri de la mondiale (VI)
- Golul 2.300 la mondiale
- Nemții nu joacă la mondiale. Nemții au construit mondialele!
- Recorduri de la mondiale (V)
- Secretele hattrick-urilor de la mondiale
- Recorduri de la mondiale (IV)
- Mondiale (35): legendele şi căţelul atacant
- Recorduri De La Mondiale (III)
- Mondiale (34): trofeul furat
- VIDEO: Uruguay-Anglia 2-1
- Recorduri de la Mondiale (II)
- Mondiale (33): Scoţia, campioană mondială
- A cui e Franța? Un studiu despre clișeul modern al emigrării
- Van Persie are ADN de zburător. L-a moștenit de la bunic!
- Pizza din fotbal
- Dempsey – un fel de Usain Bolt al golurilor!
- Ipocrizie la 9 dolari halba mică
- Thomas Muller şi cele mai tari 10 hattrick-uri de la mondiale
- Fanii la mondiale. Biciclistul din anii 80 și asaltul modern de la Maracana
- Honduras, campioană mondială la turneul final din 2018
- VIDEO: Franța-Honduras 3-0
- Ai marcat la mondiale. Cum sărbătorești golul?!?
- VIDEO: Argentina-Bosnia 2-1
- VIDEO: Elveția-Ecuador 2-1
Misionarii sportului fără motivaţie. De la religie la economie şi înapoi la fotbal!
Fotbalul fascinează. Fotbalul farmecă. Fotbalul atrage. Fotbalul merită. Merită eforturi pe care copii cu saci de vise în spate le fac conştiincioşi, chiar dacă nu şi bucuroşi. Joaca şi distracţia numită fotbal nu se compară cu anduranţa fotbalului profesionist. Puştii ar prefera gloria maidanului transpusă pe gazon, în uralele a zeci de mii de suporteri, dar ar renunţa fără regrete la drumul şerpuitor care duce până acolo. Din grămada de dorinţe, uneori se alege praful, iar drumul se opreşte înainte să înceapă. Alteori însă, puştanii care s-au zbătut să îşi împlinească visul îi dau generos cu piciorul tocmai atunci când acesta ajunge să miroasă mai puţin a închipuire şi mai mult a realitate. Undeva, pe acelaşi drum, au ajuns să descopere noi priorităţi. Noi vise după care să alerge cu limba scoasă. Până când…
Până când un cineva pe nume Peter Knowles ajunge, în toamna asta, la 65 de ani. Englez sadea născut în Fitzwilliam, Yorkshire. Fotbalist cu 20 de ani la Wolwerhampton. Sau cel puţin, aşa scrie la statistica oficială.
Knowles a fost unul dintre cei mai talentaţi jucători ai generaţiei sale. Vârf de lance. Omul numărul unu pentru echipa de club care a promovat în prima divizie pe mâna lui, pe mâna unui atacant de doar 21 de ani. Knowles a înotat cu rechinii şi a ajuns la mal. Naţionala Under 23 din Anglia şi promisiunea aproape certă a selecţiei în lotul pentru mondialele din 1970.
A plecat un pic în America, şi totul s-a schimbat complet. Knowles s-a întors din Kansas fără chef de fotbal: „voi mai juca, dar sportul nu mai este prioritatea numărul unu din viaţa mea.” În excursia de o vară peste ocean, Knowles îl descoperise pe Dumnezeu şi devenise Martor al lui Iehova. A mai jucat doar 8 partide. Wolwerhampton i-a păstrat şi reînnoit cu sfinţenie licenţa de profesionist, iar Knowles, care a abandonat fotbalul în 1969, apare încă în acte ca jucător al „lupilor” până în 1982. Abia atunci când Knowles-omul a împlinit 36 de ani s-au împăcat şi oficialii lui Wolwerhampton cu ideea că acesta nu va mai reveni vreodată pe terenul de fotbal.
Espen Baardsen are 33 de ani. Până la 25, a avut lumea la picioare. Titular la Tottenham, Watford şi Everton, plus patru selecţii la naţionala mare a Norvegiei, cu care a participat la mondialele din 1998. „Mi-am pierdut complet interesul pentru fotbal” a fost declaraţia şoc a jucătorului care se retrăgea din sport tocmai atunci când cariera sa prindea contur. A călătorit în jurul lumii mai bine de un an şi apoi a pus bazele unei companii de gestionare a activelor, la Londra. Baardsen nu a glumit atunci când a declarat că şi-a pierdut interesul în fotbal. Încă mai poate fi văzut la televizor, în special la CNBC, dar în calitate de analist economic şi de head of macro research la Eclectica Asset Management! Nicio vorbă despre sport!
Carlos Roa este chiar mai cunoscut decât Baardsen. A fost titular în poarta Argentinei la mondialele din 1998. A apărat penalty-ul decisiv în optimile cu Anglia şi a dus naţionala pumelor în sferturi. În acelaşi an a fost cel mai bun portar din Spania, conform ziarului Marca. Un an mai târziu a lăsat fotbalul la o parte şi a început munca de misionar al bisericii adventiste de ziua a şaptea. Mallorca, acolo unde Roa juca de doi ani, l-a aşteptat. Portarul a revenit în fotbal în anul 2000, dar îşi pierduse între timp postul de titular în faţa compatriotului Leo Franco. A plecat la Albacete şi a fost om de bază la promovarea în Primera, reuşită după şapte ani de matineu. În 2004, Carlos Roa a fost diagnosticat cu cancer la testicule. Avea 35 de ani şi cariera sa pentru care muncise şi la care renunţase din proprie voinţă, era acum încheiată cu forţa. Roa nu a cedat. Un an a luptat cu boala şi şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului la chimioterapie şi recuperare. În 2005 a revenit spectaculos. A fost titular la Olimpo, un club de mâna a doua din ţara natală, pe care l-a dus pe locul 9 în Apertura şi pe 12 în Clausura! Abia atunci a chibzuit că e bine să se lase cu adevărat. Din nou, din proprie iniţiativă!
0 comentarii