Don't Miss

Messi, 253 de milioane

By on 18 iunie 2013, 14:04


CIES Football Observatory a răspuns la o întrebare pe care nimeni nu îndrăzneşte să şi-o pună: dacă ar fi să calculăm matematic cam care ar fi o sumă rezonabilă de transfer pentru cel mai bun fotbalist al momentului, Lionel Messi.

Institutul din Elveţia foloseşte indicatori care acoperă atât forma şi exprimarea sportivă cât şi elementele de marketing care înconjoară fenomenul.

Raportul anual al CIES îl dă pe Messi lider detaşat la suma de transfer. În caz că cineva îl vrea pe argentinian atunci trebuie să scoată din buzunar între 217 şi 253 de milioane de euro. Cristiano Ronaldo este la jumătate de preţ!

Lista celor mai valoroşi fotbalişti este mai jos. Pe lângă cazurile individuale, raportul CIES relevă şi ce echipe sunt inspirate atunci când transferă pe bani grei. Spre exemplu, Manchester United este pe plus în raportul bani investiţi/valoarea actuală a jucătorilor cumpăraţi (+ 78 de milioane) în timp ce Arsenalul lui Wenger îşi respectă statutul de maşină de făcut bani: +119 milioane.

Raportul CIES (din care puteţi downloada secţiunea gratuită aici) lansează şi un semnal de alarmă asupra prăpastiei tot mai adânci dintre cluburile bogate şi cele sărace dar şi un studiu retroactiv asupra a 1.000 de transferuri efectuate în trecut care are ca scop o definire cât mai precisă a valorii de piaţă pe care un jucător sau altul o are la un moment dat.

Big-5-most-£-players-1.6.13

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza