Foto: CONSTANTIN VLADESCU / MEDIAFAX FOTO

Fotbalul păstrează emotivitatea la loc de cinste mai mult decât oricare altă exprimare liberă. Un jucător de care se ataşează galeria devine simbolul clubului pentru tot restul vieţii. La fel se întâmplă şi cu antrenorii, unii dintre ei reinstalaţi în funcţie după perioade lungi petrecute pe alte meleaguri, iar motivele sunt dintre cele mai sentimentale cu putinţă. O amintire a unor rezultate cu perfum de generaţie de aur l-a readus pe Iordănescu la cârma naţionalei României, Piţurcă s-a întors cu aura de calificator neegalat încă în epoca de după mandatul precedent. Primului i-au trebuit patru ani să redevină selecţioner, celui de-al doilea, aflat deja la a treia şedere pe banca tricolorilor, cinci, respectiv doi ani. Sunt însă şi tehnicieni cu pauze mult mai mari între două perioade ca antrenori ai aceleiaşi echipe.

Alejandro Scopelli a jucat  la primul mondial din istorie, Uruguay 1930 cu naţionala Argentinei. A pus punct carierei de jucător în Chile, după 8 sezoane petrecute în Europa. Şi-a început meseria de antrenor la Belenenses, în 1939. A revenit la gruparea portugheză după 8 ani, dar nu a reuşit să schimbe faţa echipei, aşa cum spera conducerea. Scopelli nu a fost însă uitat. Jucase aici, antrenase aici, iar o altă generaţie de şefi ai clubului l-a considerat omul potrivit pentru un alt asalt la primele poziţii ale clasamentului. Se întâmpla în 1972, adică la nu mai puţin de 25 de ani de la precedentul mandat. Scopelli a stat doi ani pe banca portughezilor pe care i-a dus până pe locul doi în sezonul 1972-1973.

Foto: kioskodeportivo.wordpress.com

Toată lumea îl ştie pe Carlos Bilardo. Înainte de orice altceva, actualul manager general al naţionalei din Argentina a fost vedeta lui Estudiantes. A jucat cinci sezoane pentru “profesori”, a preluat din mers banca tehnică, în 1971, dar nu a rezistat prea mult. A fost reinstalat în 1973, apoi din nou în 1982. A ajuns la naţională cu care a câştigat mondialul din 86 şi a ajuns în finala celui din 90. S-a întors la Estudiantes în 2003, la 11 ani de la precedentul mandat şi la 22 de la prima sa instalare la cârma alb-roşilor.

Carlos Queiroz nu a jucat niciodată fotbal de mare performanţă. A ajuns pe banca naţionalei de tineret a Portugaliei în 1989 şi este creditat cu promovarea unei noi generaţii a fotbalului lusitan, una cu Figo şi Rui Costa pe firmament. Doi ani mai târziu a preluat frâiele naţionalei mari, dar a ratat calificarea la Euro 92 şi CM 94 şi apoi a fost demis. După 18 ani de la prima numire, Queiroz a revenit ca selecţioner al Portugaliei. S-a calificat la mondialele din 2010, acolo unde a prins optimile (0-1 cu Spania) şi a fost demis din nou, în septembrie 2010.

191 vizualizari

Articole pe aceeasi tema:

1. A fost peste tot acasă! Povestea pelerinului Derek Tracey
2. Tată şi fiu, internaţionali în acelaşi timp