Don't Miss

Mai rapid ca „fulgerul”. Dortmund şi-a luat sprinter profesionist

By on 12 august 2013, 11:51

Viteza face toţi banii şi pe terenul de fotbal iar Pierre-Emerick Aubameyang, proaspăt adus de la St Etienne la Borussia Dortmund, este unul dintre sprintenii zilelor noastre.

Internaţionalul din Gabon a costat 13 milioane de lire sterline dar în banii ăştia nemţii au cumpărat nu doar un atacant care ştie să joace şi în bandă ci şi un adevărat recordman mondial la atletism.

Ultima ispravă a fotbalistului a venit chiar la ultimul antrenament. Aubameyang a oprit cronometrul la 3,7 secunde pe 30 de metri de sprint. Adică a fost mai rapid decât celebrul Usain Bolt în cursa în care jamaicanul a stabilit recordul mondial la 100 de metri.

Bolt a fost cronometrat pe primii 30 de metri ai cursei de la Berlin (2009) cu 3,78 secunde! Între timp atletul care este fan United dar şi Bayern Munchen (este pacientul medicului campioanei, Hans-Wilhelm Mueller-Wohlfahrt) a mai luat un aur mondial la mondialele din Moscova şi probabil că se roagă ca Aubameyang să nu-i facă concurenţă la viitoarea olimpiadă!

 

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza