Don't Miss

Măcelarul flamand. O poveste despre istorie şi fotbal

By on 10 octombrie 2013, 11:23


Să tot fi fost sfârşitul secolului XIII şi începutul secolului XIV. Franţa şi Spania dictau legea pe continent iar America încă nu fusese descoperită. Dincolo de Canal, imperiul britanic îşi consuma accesele de mărire mai degrabă prin intrigile de alcov decât în vreuna dintre viitoarele colonii.

La umbra giganţilor, micuţa Belgie îşi trata vasalitatea fie cu regele franţuz, fie cu sfântul împărat roman a cărui singură legătură cu originile rămăsese coroana primită la înscăunare din partea Papei. Identitatea naţională, cea flamandă, rămânea ascunsă ca-ntr-un sâmbure cu coaja tare. Dospea tradiţia şi căuta orice şansă, cât de mică, să se poată exprima fără frică.

Cum ocaziile nu vin singure, flamanzii belgieni au înţeles că trebuie să şi le facă cu propria mână. Aşa a rămas în istorie celebra Brugse Metten, noaptea de 18 mai 1302, atunci când naţionaliştii au spart blocada franceză din Brugges şi au lichidat garnizoana care controla portul (şi implicit negoţul cu Anglia).

Momentul are şi o rădăcină biblică similară întâmplării plăgilor din Exod. În loc să fie marcate casele „curate” cu sânge proaspăt de miel, flamanzii înarmaţi au pătruns în toate locuinţele şi i-au pus pe cei găsiţi acolo să pronunţe cu voce tare: „schild en vriend”, scut şi prieten. Cele două cuvinte erau imposibil de silabisit în franceză fără a se trăda accentul. Cei care picau testul n-aveau ocazia să-l repete în toamnă ci primeau să guste din tăişul sabiei. 2.000 de francezi au murit în acea noapte.

Capul revoltei flamande a fost Jan Breydel, un măcelar din Brugges. Nu i-a trecut nicio secundă prin cap că măcelul din port va avea ca rezultat o retragere franceză dar eroismul (aşa cum îl percep mulţi dintre istoricii prezentului) şi interesele economice (portul opera acum după regulile şi în folosul burgheziei locale în locul inamicilor francezi) l-au împis să lase la o parte siguranţa propriei familii în folosul unei comunităţi un pic mai mari.

Filip cel Frumos, după cum spuneam, nu au renunţat, iar pe 11 iulie 1302 a avut loc celebra Bătălie a Pintenilor de Aur (Guldensporenslag). Flamanzii au ucis la Kortrijk peste 1.000 de cavaleri francezi iar numele încleştării vine de la numărul mare de pinteni adunaţi la final.

Jan Breydel s-a aflat la faţa locului chiar dacă, fără vreo venă cu sânge albastru la posesor, nu a fost trecut pe lista conducătorilor flamanzi, alături de Guy de Namur sau William cel Tânăr. Oficial, Breydel şi-a făcut doar meseria şi a livrat carne soldaţilor. În realitate a dat şi cu barda în duşmani.

Cert este că faptele de vitejie nu l-au ocolit pe măcelarul nostru. La trei ani după Bătălia Pintenilor de Aur, Breydel l-a ucis cu mâna lui pe cel desemnat de francezi în locul lui Guy I, conte de Flandra iar de aici şi până la un loc de onoare în panoplia eroilor naţionalişti belgieni nu a mai fost decât un pas.

Jan Breydel a murit demult dar memoria sa este păstrată nu doar de statuia care-l înfăţişează alături de ţesătorul Pieter de Coninck în Market Place din Bruges, o statuie veche de mai bine de 125 de ani.

Iar aici intervine fotbalul. Club Brugges şi Cercle Brugges îşi joacă meciurile de acasă pe Jan Breydel Stadium, o arenă cochetă de 30.000 de locuri, acolo unde amintirea măcelarului erou se împleteşte cu pasiunea pentru victorie a generaţiilor tinere de flamanzi.

Statue_of_Jan_Breydel_&_Pieter_de_Coninck,_Bruges

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza