Don't Miss

Luton Town. Cum gândeşte sănătos despre fotbal un club din liga a cincea

By on 3 martie 2012, 11:36

Luton Town joacă de trei ani în Conference National, liga a cincea engleză chiar dacă istoria de 126 de ani a clubului şi tradiţia trecutului îi plasează pe „pălărieri” mult peste acest nivel. Cea mai bună prestaţie vine din 1986-87, atunci când Luton a încheiat pe locul şapte în prima divizie, şi din următorul sezon, în care a câştigat Cupa Ligii. Într-un sfert de secol lucrurile au cam degenerat pe Kenilworth Road, dar asta nu înseamnă că lipsa performanţelor la prima echipă au afectat şi celelalte compartimente ale clubului. Dovada vine de la academia de tineret.

Cam ce resurse poate să aibă un club de liga a cincea, adică acolo unde statutul profesionist se împleteşte fin cu cel al jucătorilor amatori? Cam ce antrenori pot avea echipele din acest eşalon nu la seniori, nici la tineret ci la grupele de copii şi juniori, să zicem?

În ianuarie vă povesteam despre Rio, Cole şi Jay Dasilva trei puşti de 12-13 ani care au fost vânduţi de Luton la Chelsea pentru 150.000 de lire sterline, plus încă un milion pe măsură ce tinerii vor creşte la Londra.

Acum, academia lui Luton a mai vândut un jucător. Tarum Dawkins, de 16 ani, va lăsa în urmă tineretul condus de Gregg Broughton şi va îmbrăca tricoul lui Arsenal. Suma nu a fost dezvăluită dar se învârte în jurul cifrei de 1 milion de lire sterline.

„Chiar dacă nu mai facem parte din fotbalul mare asta nu înseamnă că nu vom reveni cândva acolo. Deocamdată ne mândrim cu academia noastră care produce talente de nivelul Premier League” a declarat coordonatorul centrului de tineret, Gregg Broughton.

VIDEO TARUM DAWKINS ÎN LUTON-NORTHAMPTON (U16)

Tarum Dawkins a început fotbalul la Performance Centre din Crawley Green, acolo unde se pregătesc grupele de pitici ale lui Luton. La 13 ani a fost adus la Centrul de Excelenţă, şi a început să joace aproape imediat în echipa sub 16 ani a clubului. Nu mai puţin de 14 cluburi din Premier League au dorit să-l transfere şi au trimis cel puţin o hârtie oficială prin care să demareze negocierile cu Luton pentru serviciile jucătorului.

Chiar dacă clubul a ajuns în a cincea divizie, copii şi juniorii se antrenează în cele mai bune condiţii. Stimulii sunt în principal legaţi de viaţa sportivă, iar inventivitatea coordonatorilor face diferenţa. Spre exemplu Kokkola Cup, ediţia 2007. La competiţia din Finlanda au participat toate grupele de puşti ale lui Luton, adică 102 jucători plus staff-urile tehnice. Deplasare cu avionul dar condiţii adaptate la nivelul banilor disponibili. Cazarea a fost în stil spartan, la internatul unei şcoli din Kiviniitty iar masa a fost servită la cantină.

Rezultatele aşteptate de la o asemenea competiţie au fost cu totul altele decât ne-am aştepta. Nu au contat performanţele obţinute pe teren de jucători: „băieţii au avut şansa să petreacă şi mai mult timp împreună şi să lege prietenii care vor dura pentru mulţi ani de acum înainte. Turneul a fost un pretext bun pentru a experimenta stilul de viaţă şi cerinţele unui jucător profesionist la noi la club” declara Gregg Broughton, pe atunci ofiţer pentru dezvoltarea fotbalului la Luton Town.

Comenteaza cu Facebook!

6 Comments

  1. bbau

    3 martie 2012, 13:47 at 13:47

    salut!iti apreciez foarte mult munca si te felicit!ti-am citit toate articolele si sunt foarte placut impresionat!cand sunt la servici si am ragaz ma delectez cu placere pe site-ul tau….tu printre altele tragi si un semnal de alarma dar din pacate nu esti auzit….imi cer scuze ca ma repet dar iti mai zic odata felicitari!si sa o tii tot asa…

  2. Alex Buturugeanu

    3 martie 2012, 14:52 at 14:52

    multumesc frumos

    intotdeauna este reconfortant cand cineva apreciaza 🙂 

  3. alen

    7 martie 2012, 00:26 at 00:26

    este acea Luton town pe care steaua o altoise in anii '50 si era victoria deceniului 🙂

Comenteaza