Don't Miss

Lineker vs Piers Morgan. Fotbalul în duel cu presa

By on 19 februarie 2012, 14:35

Foto: theweek.co.uk

Gary Lineker a fost vedeta Angliei în anii 80. Piers Morgan şi-a început cariera în presa britanică şi s-a remarcat în televiziune. Gary a fost de trei ori golgeter în Premier League. Piers a trecut pe la The Sun, News of the World şi a ajuns la show-uri ca Britain’s Got Talent sau America’s Got Talent. Gary a jucat la două mondiale, în Mexic 1986 a fost golgeterul turneului cu 6 goluri marcate. Piers i-a luat locul legendarului Lary King la CNN, acolo unde realizează Piers Morgan Tonight. Cei doi au ajuns la duel după ce omul de media s-a întâlnit cu fotbalistul, devenit invitat permanent al posturilor de televiziune engleze. Meciul ironiilor este destul de strâns, dar deocamdată Lineker pare în avantaj.

Un fotbalist plin de istorie şi un prezentator cu istoric bogat s-au duelat în declaraţii pe Twitter. Piers Morgan şi-a descoperit talente de „pundit” însă lumea sportului se dovedeşte un pic mai crudă decât cea în care britanicul de 46 de ani s-a remarcat până acum.

Obişnuit al disputelor online, Morgan a încercat să îl ia peste picior pe Lineker, acum gazdă a emisiunii Match of the Day, vârful de lance al producţiilor sportive de la BBC. „Dacă ai fost un mare jucător asta nu înseamnă că vei fi un analist de primă mână” a comentat Morgan, care a încercat să pună la îndoială şi recordul fair-play al lui Lineker, unul dintre puţinii fotbalişti care nu au încasat niciun galben în întreaga carieră.

Gary nu a rămas dator. „Unii dintre voi trăiesc cu impresia că am luat un galben în Japonia. Din păcate pentru ei trebuie să-i dezamăgesc! Nu am luat niciunul!” Duelul de pe Twitter a ajuns la replici de băieţi înfierbântaţi. Morgan: „Eu emit în 200 de ţări, tu unde te vezi?” Lineker: „Eu am jucat la două mondiale. Cred că asta cântăreşte un pic mai mult!” Morgan: „Dacă e aşa hai să ne plimbăm pe Boradway, să vedem pe cine recunoaşte lumea!”

[tab: Gary Lineker vs Piers Morgan I]
Lineker

Foto: sabotagetimes.com

[tab: Gary Lineker vs Piers Morgan II]
twitter-wars-lineker-morgan

Foto: sabotagetimes.com

 
 

Comenteaza cu Facebook!

2 Comments

  1. gery76

    19 februarie 2012, 19:56 at 19:56

    Un duel care nu-i face deloc cinste lui Piers Morgan mai ales ca atacul vine la adresa unui adevarat DOMN in fotbalul international Gary Lineker si pe deasupra si un fotbalist absolut deosebit ,liderul celei mai bune echipe a Angliei din 1966 incoace si slava Domnului erau destui jucatori cu staif in acea echipa[ Butcher,Waddle,Beardsley,Barnes sau Hoddle si Reid!

  2. Marius_R

    20 februarie 2012, 22:10 at 22:10

    S-a trezit mascariciul asta de Morgan sa vorbeasca de Lineker, un fotbalist extraordinar si un gentleman atat pe teren, cat si in afara lui.

Comenteaza