Don't Miss

Lenţi dar buni. Fotbalişti pricepuţi în slow motion

By on 22 iulie 2012, 14:33
Foto: fabricadebani.ro

Maradona, Pele, Messi sau Ronaldo. Ce ştim despre ei? Au fost şi sunt foarte buni şi mai ştim că viteza combinată cu tehnica este unul dintre atuurile fotbalistului bun la nivel mondial. Sunt însă şi jucători lenţi, iar lipsa plămânilor nu pare să-i fi afectat deloc. Au înlocuit vigoarea din picioare cu inteligenţa şi s-au ridicat la acelaşi nivel cu cei care fug de rup pământul.

Zidane a fost anihilat atunci când era talonat de un fundaş rafinat şi cu tupeu. Francezul nu a părut să se poată desprinde de marcaj cu o preluare din prima şi un sprint spre poartă. Întotdeauna încerca driblingul. Chiar şi fără viteza unui Walcott, Zidane şi-a construit o carieră impresionantă care nu mai are nevoie de nicio prezentare.

81 de golui în 105 selecţii pentru o naţională ca Argentina înseamnă o carte de vizită suficientă şi îl trădează imediat pe autorul performanţei: îl cheamă Gabriel Omar Batistuta, atacant de precizie, marcator cu ambele picioare şi cu o inspiraţie în poziţionare ieşită din comun. Singurul său punct slab: nu alerga pe teren!

Foto: gettyimages.com

476 de goluri în aproape 700 de meciuri. Pare bilanţul unui atacant pur sânge, dar vinovat de aceste cifre este unul dintre mijlocaşii brazilieni care au făcut legea la vremea lor: celebrul Zico. Recunoscut în primul rând pentru pasele reuşite, Zico s-a impus mai ales prin tehnică şi dribling şi mai puţin prin viteză.

Christian Vieri aproape că are marcă înregistrată pentru şuturile de la distanţă cu piciorul stâng şi pe golurile reuşite după lovituri de cap. Cu aproape 300 de goluri înscrise în carieră, italianul este unul dintre cei mai lenţi atacanţi care nu au avut de suferit din această cauză.

572 goluri în 669 de meciuri. Palmaresul unei cariere de invidiat din partea unui tehnician desăvârşit, Gerd Muller. Fostul internaţional german era poreclit chiar aşa, kleines dickes Müller, adică grasul şi îndesatul de Muller. Lipsa vitezei a fost remarcată şi de jurnalistul şi scriitorul englez David Winner într-una din cărţile sale: „Muller nu a întrunit niciodată ideea general acceptată de fotbalist strălucit. Era mic şi lent dar accelera letal pe distanţe scurte, iar instinctul său în faţa porţii l-a făcut să înscrie foarte multe goluri din situaţii imposibile.”

 

Comenteaza cu Facebook!