Don't Miss

Legea pe stil chinezesc. Conca, 9 meciuri suspendare după ce şi-a sărutat fiul pe teren

By on 11 mai 2012, 11:20

Foto: newshopper.sulekha.com

Dario Conca a fost puştiul teribil al fotbalului argentinian la vremea lui. Cei de la River şi-au pus mari speranţe în mijlocaşul ofensiv care dădea semne de explozie încă de la echipa de tineret. Le era frică în avans ca vreo grupare europeană să nu-l fure înainte să debuteze la seniori. I-au făcut contract pe termen lung apoi l-au împrumutat pentru ca puştiul să joace meci de meci şi să se întoarcă bărbat. S-a întors, dar nu a convins, aşa că s-au resemnat şi l-au vândut în Brazilia. Între timp, Dario s-a transferat în China, iar acolo nu s-a pus deloc la punct cu normele stricte de comportament din societătatea clădită de tătucul Mao.

Fluminense l-a ochit pe Conca. L-a luat de la River pe 2 milioane de euro în 2008 şi l-a vândut pe aproape 10 lui Guangzhou Evergrande. Ce e drept, lui Dario i-a priit mai mult campionatul artistic brazilian decât aerul pampasului de acasă şi a început să arate a jucătorul la care visau primii săi antrenori.

Şi-a luat apoi în serios viaţa: putea ajunge prin Spania sau Italia dar pe bani puţini sau putea alege exoticul campionat chinez pe un salariu regesc. A ales banii, 10 milioane de dolari pe an, şi a intrat în clubul select din care fac parte nume grele ca Messi, Ronaldo sau Beckham.

În China i-a mers la fel de bine fotbalistic: a înscris de 14 ori în 21 de meciuri şi a fost om de bază pentru titlul şi supercupa câştigate de Everglades. În paralel şi-a încasat o amendă de 24.000 de dolari pentru că a întârziat la antrenamente, dar reuşitele de pe teren au mascat evenimentul mai puţin plăcut.

Ultima ispravă a argentinianului ţine şi de euforie şi de prostie. Dario şi-a adus puştiul de 2 luni pe teren (ceea ce nu avea voie să facă) şi l-a sărutat în faţa tribunelor (ceea ce ştia că nu e bine să facă). Clubul l-a suspendat instantaneu pentru 9 etape şi l-a amendat cu 150.000 de dolari.

Acum fotbalistul este investigat de confederaţia de fotbal din Asia. Gestul este nepermis în public. Este repudiat de societate şi mult mai aspru pedepsit dacă ar fi fost implicat un localnic şi nu un fotbalist cu capul în nori.

Comenteaza cu Facebook!

One Comment

  1. Cătălin

    11 mai 2012, 11:45 at 11:45

    Conform China Daily, jucătorul a fost suspendat 9 etape şi amendat pentru că şi-ar fi criticat antrenorul în public, nu pentru că şi-a adus fiul pe teren şi l-a sărutat. O sancţiune pentru a doua ”infracţiune” nu a fost încă luată http://www.chinadaily.com.cn/cndy/2012-05/08/content_15231265.htm.

Comenteaza