Don't Miss

La plăcinte, înainteeeeeee

By on 16 octombrie 2014, 12:13


Povestea este simplă, nu merită să o complicăm cu floricele! Aşadar, BBC a realizat un studiu legat de preţul biletelor la un meci de fotbal în diferite campionate după care le-a combinat în nişte comparaţii atât sugestive cât şi amuzante.

Concluziile nu sunt noi (am mai abordat subiectul aici, aici, aici, aici  şi aici) însă merită menţionate.

Aşadar:

  • cel mai ieftin bilet la un meci al Barcelonei sau al Realului costă fix cât unul în tribuna a doua a lui Alfreton (momentan loccul 23, penultimul, în Conference National, liga a cincea din Anglia) – sigur, biletele de acest gen la Real sau Barca nu acoperă o întreagă tribună ci te trimit în vârful peluzei însă există şi se vând la casele de bilete
  • ca să recupereze cele 85 de milioane de lire cheltuite pe Bale, Real trebuie să vândă un pic peste 1.280.000 de tricouri ale superstarului galez (ceea ce probabil a făcut demult). Ca să recupereze cele 5.5 milioane de lire plătite pentru Assombalonga, Nottingham Foresttrebuie să vândă peste 2.600.000 de ceaiuri instant la fast-food-urile din stadion!
  • cel mai ieftin abonament la meciurile de acasă ale Barcelonei este egal ca preţ cu echivalentul unei felii de plăcintă la meciurile de acasă jucate de Kidderminster (Conference National, liga a cincea din Anglia) într-un sezon
  • niciun club englez din primele cinci divizii nu oferă un abonament pe sezon mai ieftin decât cel de 103 lire sterline pus la dispoziţia fanilor de Barcelona (în Anglia, cel mai ieftin este cel de 150 de lire, la Charlton)

Sigur, o parte din diferenţă se regăseşte în nivelul de trai şi în comparaţia dintre salariile medii în ţările comparate însă concluzia rămâne valabilă: englezii plătesc cel mai mult pentru un fotbal care nu returnează neapărat şi spectacol pe măsură.

_78226593_the_price_of_football_11

 

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza