web analytics

Kejian, Li Tie. Rooney?

On 15 January 2011, in Inedit, by Alex Buturugeanu
Drapelul Chinei

Foto: chinese-flag.org

China comunistă a îmbrăţişat consumatorismul vestic. A decis că e timpul ca orice chinez de rând nu doar să lucreze la fabrica de plasme şi lcd-uri pentru occidentali, ci chiar să poată să îşi cumpere şi el un  televizor ultramodern pentru acasă. La fel stau lucrurile şi cu telefonia mobilă. Tehnologia în comunism ajută timpul să treacă mai repede. Aşa că e voie. De aici şi până la o bătălie pur vestică pentru piaţa de telecomunicaţii din China a mai rămas doar un pas. L-au făcut toate companiile mari, dar publicitatea pe o astfel de piaţă seamănă mai mult cu un joc de biliard.

Li Tie, jucatorul chinez adus de Kejian la Everton

Foto: hantubola.blogspot.com

Asiaticilor le place fotbalul, iar Premier League e primul pe lista lor. Instalat comod în faţa unui televizor de ultimă generaţie, miliardul de chinezi înseamnă un miliard de consumatori. Pariurile online din China au ieşit la atac şi au luat prim planul pe pieptul tricourilor lui Burnley. Nu au făcut decât să urmeze exemplul dat anterior de o companie de telefonie mobilă.

În 2002, Kejian a semnat un contract de sponsorizare cu Everton. Numele companiei a fost imprimat pe tricouri, aşa cum era de aşteptat. Serviciul se adresa însă utilizatorilor din China, acolo unde opera Kejian, aşa că numele sponsorului a fost scris atât în alfabetul latin (ca să înţeleagă şi englezul că nu îl priveşte pe el) cât şi în cel chinezesc (ca să priceapă iapa de ce bate Kejian şaua).

Rooney in tricoul lui Everton

Foto: thesun.co.uk

Compania de telefonie mobilă a ales aşadar să îşi facă publicitate pe o piaţă aflată la mii de kilometri depărtare, dar care este accesată din ce în ce mai mult de utilizatorii din propria ţară (360 de milioae de chinezi se uită la meciurile din Anglia). Un efect cu ricoşeu care s-a dovedit inspirat dar care a fost dublat şi de o altă manevră de captare a atenţiei.

Kejian nu numai că a sponsorizat pe Everton dar a şi adus un jucător chinez de top pe Goodison Park. Li Tie avea 25 de ani şi era un mijlocaş bunicel. Juca deja de 7 ani la naţionala Chinei. Kejian i-a suportat contractul iar fotbalistul a prins 36 de meciuri în tricoul lui Everton, dintre care 31 în primul an de la semnarea contractului. Astfel, Kejian şi-a asigurat maxima atenţie a conaţionalilor către meciurile lui Everton care juca, nu întâmplător, cu numele firmei de telefonie mobilă pe piept.

Rooney a fost doar o victimă colaterală. Iată o poză cu tinerelul John Wayne care purta mândru tricoul cu Kejian.

275 vizualizari

Articole pe aceeasi tema:

  1. Academia de vedete: noul Rooney de la Everton
  2. Cu Rooney. Până în pânzele albe
  3. Rooney versus eternitatea unui record
Tagged with:  

4 Responses to “Kejian, Li Tie. Rooney?”

  1. Pingback: Tweets that mention Kejian, Li Tie. Rooney? | Istoria Fotbalului -- Topsy.com

  2. Sa spunem ca lucrurile stau chiar asa, e cam greu de verificat, dar nici voi nu pareti a inventa fictiune stiintifica. Cam multa informatie interzisa muritorilor, totusi. Cum ati reusit sa va "arondati" acestor "izvoare" sensibile de informatie?

    Sau poate doar traduceti, cu brio, dealtfel, articole de prin alte reviste? Lamuriti-ma, va rog, eu va apreciez deja, oricum! Sa nu-mi spuneti ca si judecata de valoare va apartine!

    tot inainte!

      (Quote)

    • Netul e "free for all": cauta articolul tradus inainte sa intrebi daca exista un astfel de articol. Poti trage concluzii pe cont propriu si ar putea fi mult mai valoroase, chiar daca necesita ceva efort.
      In rest nu apreciez ironia si mistoul. Deloc. Dar presupun ca fiecare e constuit asa cum e si nu ai ce-i face. Despre "arondat", "izvoare" sau "judecati de valoare" nu am nimic de comunicat.

        (Quote)

  3. foarte bun articolul.

    ronney arata bine cu chinezariile pe tricou :) )

    de ce nu cumparam si noi un chinez desta? ca din cate am vazut asiaticii alearga, isi dau viata pe teren, respecta bine indicatiile antrenorului….si nici nu au pretenii salarial mari.

    si poate asa le-am atrage atentia chinezilor cu campionatul nostru "valoros"

      (Quote)

Leave a Reply

Free WordPress Theme

Premium WordPress Themes
Page 1 of 11