Don't Miss

Istoria fotbalului românesc (II): Bătălia pe ciolan

By on 18 mai 2013, 14:06


Foto: mediafax.ro

Foto: mediafax.ro

Într-o ţară în care foametea era o realitate mult mai concretă decât postul de preşedinte al unei federaţii sportive sărace şi malnutrite la rândul ei lupta pentru supremaţie contura spiritul arivist şi proaspăt spălat de sângele curs în Război.

Miza, aproape inexistentă. Poate doar o mască de-a lui Oscar Wilde, una din spatele căreia cel care o poartă ne arată adevărata sa faţă.

Convocată petru vineri 2 martie 1945, la sediul FRFA din strada Batiştei nr. 4, Adunarea generală extraordinară de alegeri a fost pe punctul de a nu se mai desfăşura, pentru că doar 87 de grupări au fost prezente.Totuşi adunarea (condusă de Octav Luchide, pe care presa îl prezenta drept secretarul general al FRFA) a decis ca să aibă loc alegerile şi-n aceste condiţii. Rezultatul lor a fost următorul: preşedinte(ales în unanimitate)–PaulNedelcovici, membrii Biroului federal – Ernest (Rici) Hillard, ing. Vraca, col. Chirescu, col. Oreste Alexandrescu, col.Nicolae Cruţescu (preşedintele UniriiTricolor), ŞtefanKaufmann (preşedintelelui Maccabi Bucurereşti), Constantin (Picu) Chiriceanu.

Viaţa noii conduceri a federaţiei a fost mai scurtă decât cea a unei musculiţe de oţet. În noua orânduire populară, funcţia bătea gradul!

Deşi toţi vorbitorii şi-au exprimat intenţia unei cât mai strânse conlucrări cu OSP (Organizaţia Sportului Popular), alegerile din 2 martie n-au fost recunoscute de organismul sportiv prosovietic, dar nici chiar de UFSR. Mai mult, la instalarea celei de a doua Comisii Interimarea UFSR, care a avut loc pe 4 martie, au fost numiţi noi preşedinţi la federaţii, inclusiv la fotbal.

Drumul pe care mergea societatea nu a ocolit nici sportul iar obiectivele imediate ale federaţiei de fotbal erau extrem de limpezi.

La 27 martie 1945, în „Gazeta sporturilor“ fusese publicat „Regulamentul UFSR-ului pentru epuraţia în sport” pevăzându-se „Calificarea, instruirea şi cercetarea epurabililor din sport. Sancţiunile merg până la excluderea definitivă din sport.” La 2 aprilie 1945, FRFA desemnase deja „comisia de epurare” formată din Şt. Alecsandriu (pentru arbitri), M.
Gheorghiu (fotbal particular) şi Aurel Kahane (fotbal sindical).

Printre personajele de marcă ale momentului în fotbalul autohton regăsim chiar şi câţiva complotişti şi ucigaşi plătiţi. Epoca sovietică înfiera cu o mână şi ştergea păcatele cu cealaltă mână.

Iuliu Orban era un personaj extrem de interesant. Fusese unul din complicii civili ai maiorului Victor Precup la tentativa
eşuată, în 1934, de a-i asasina pe Carol al II-lea şi Elena Lupescu. Toţi complotişti primiseră o condamnare de 10 ani. În închisoare, au fost închişi împreună cu lideri ai Partidului Comunist Român, care se pare că i-au convertit ideologic. Eliberaţi la instaurarea regimului legionaro-antonescian, în timpul războiului au vizitat Moscova, devenind după 23 august 1944, oamenii „ruşilor” în lupta de impunere a comunismului în România. Vom avea prilejul să vedem cum Iuliu Orban sau Dumitru Petrescu au contribuit la influenţarea sportului românesc cu ideile comunismului sovietic. Istoria sportului românesc, ca şi a întregii societăţi româneşti de altfel, nu mai era decisă la Bucureşti, ci la Moscova.

Citatele sunt preluate din “Istoria Fotbalului Românesc, vol II”, o carte de Mircea Angelescu şi Dan Ov. Cristea pe care o recomand cu căldură tuturor celor care doresc să parcurgă la pas drumul fotbalului de la origini şi până la prezent.

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza