Don't Miss

Internaţionali cu fler şi fluier

By on 26 mai 2011, 09:22

Foto: guardian.co.uk

Majoritatea arbitrilor au jucat fotbal înainte să-şi ia în primire fluierul şi cartonaşele dar, de obicei, prin eşaloanele inferioare. Visul fiecăruia dintre ei, ascuns şi mototolit printr-un colţ de suflet, a fost să devină un jucător cu nume. Niciunul nu se închipuia îmbrăcat în negru şi împărţind dreptatea la mijlocul terenului. Lipsit de miză la fiecare partidă. Nici trist, nici bucuros indiferent de rezultat. Majoritatea arbitrilor au jucat fotbal. Puţini la nivel înalt. Foarte puţini au fost chemaţi la naţională.

Mohammed Attar a câştigat Cupa Africii pe Naţiuni cu Egiptul. Ba chiar a marcat cele patru goluri ale finalei cu Etiopia (1958). După 11 ani, Mohammed era arbitru de top şi a ajuns să conducă la centru o altă finală a aceleiaşi competiţii. În 1968, Congo a câştigat trofeul în dauna Ghanei.

Foto: dailymail.co.uk

Elveţianul Andre Daina a arbitrat finala Cupei Campionilor Europeni din 1985 (câştigată de Juve) şi a prins, tot ca arbitru, europenele din 84 şi mondialele din 86. Înaintea unei cariere de excepţie ca central, Daina a fost el însuşi internaţional pentru selecţionata din Ţara Cantoanelor.

Karoly Palotai a fost cel mai bun cavaler al fluierului din lume în anii 70-80. Ungurul a arbitrat la trei ediţii ale mondialelor (74, 78 şi 82) două finale de Cupa Campionilor Europeni (1976 şi 1981) una de Cupa Cupelor (1979). Palotai nu a fost doar un arbitru de succes ci şi un fotbalist împlinit. A câştigat titlul olimpic cu naţionala Ungariei în 1964.

Comenteaza cu Facebook!

One Comment

  1. gery76

    26 mai 2011, 17:41 at 17:41

    Daca nu ma insel Karoly Palotai a arbitrat si meciul decisiv al Romaniei de la Bratislava 1-1 cu Cehoslovacia pentru Euro '84 soldat cu calificarea Romaniei ,unde a foat echidistant ,ba putem spune ca n-a acordat cehoslovacilor nici macar acel procent de 5%acordat de obicei gazdelor.

Comenteaza