Don't Miss

Intermediarii. Cât au încasat agenţii de jucători din transferuri

By on 1 decembrie 2011, 17:04

Foto: skysports.com

Impresarii adevăraţi lucrează la umbra fotbalului. Priceperea la negociat salarii sau la reperarea un club la îndemână pentru un jucător aflat în nevoie disperată de acţiune sunt doar câteva dintre calităţile pe care un agent bun trebuie să le stăpânească la perfecţie. Nicăieri altundeva nu se vede mai bine măiestria unui impresar decât în campionatul englez. Aici, transferurile se fac pe bani buni dar şi pe principii. Aici se învârt cele mai mari sume din întregul univers fotbalistic, un fel de bonanza din care fiecare vrea să-şi rupă câte o mică avuţie pentru sine. Cluburile din Anglia au la dispoziţie bugete de transferuri generoase şi se bat şi la propriu şi la figurat pentru semnătura fotbaliştilor talentaţi. Aici, impresarul primeşte procent din ceea ce obţine pentru jucător, dar şi o sumă frumuşică din partea echipei în favoarea căreia reuşeşte să-şi convingă protejatul să semneze. Iar cifrele sunt ameţitoare!

Cum ajunge un fotbalist ca Niklas Bendtner, Wes Brown sau John O’Shea la Sunderland? Sau unul ca Hugo Rodallega la Wigan? Sau chiar un Michael Vorm la Swansea? Ei bine, un rol extrem de important îl au impresarii. Atunci când două sau trei cluburi oferă sume similare pentru un fotbalist talentat, agentul care îl reprezintă poate influenţa decizia jucătorului într-o direcţie sau alta. Această capacitate, dincolo de cele standard, îl transformă pe impresar în ţinta bonusurilor pe care clubul este gata să le ofere pentru a obţine transferul dorit.

De aici şi până la un carusel ameţitor în care comisioanele încasate de intermediari depăşesc orice imaginaţie a fost doar un pas, iar englezii l-au făcut cu plăcere.

Foto: guardian.co.uk

Anul trecut, cluburile din Albion au plătit impresarilor nu mai puţin de 71,8 milioane de lire sterline, adică aproximativ 85 de milioane de euro. Manchester City domină topul echipelor care au îmbogăţit agenţii de jucători. Doar pentru transferurile lui Dzeko, Aguero, Nasri şi Clichy, şeicul Mansour a miluit impresarii cu aproape 10 milioane de lire sterline.  Până şi un club mic precum QPR a scos din propriul buzunar 2,5 milioane de lire şi le-a băgat în cel al agenţilor FIFA.

Nu toate cluburile sunt la fel de darnice. Nou promovatele Swansea şi Norwich au plătit doar un sfert de milion, respectiv 600.000 de lire sterline.

Chelsea a devenit un pic mai atentă cu banii colaterali. Chiar dacă a transferat în valoare de 150 de milioane, a plătit impresarilor cu aproape 3 mai puţin decât în urmă cu un an.

Mai jos, sumele publicate oficial de cluburile din Premier League şi diferenţa faţă de sezonul precedent.

*sumele au fost centralizate şi publicate de jurnaliştii de la The Sun

Comenteaza cu Facebook!

Comenteaza