Don't Miss

Iniesta, acţionar majoritar şi sponsor principal la Albacete

By on 27 august 2012, 14:30
Foto: goal.com

Andres Iniesta are 28 de ani şi mulţi înainte din cariera de jucător profesionist. Asta nu-l împiedică pe catalan să se gândească la viitor. Nu vrea să-şi risipească finanţele strânse pe teren. Ba dimpotrivă, speră să le investească cu folos. Primul pas a fost Bodega Iniesta, o companie care se ocupă cu producţia şi comercializarea de vin. A fost pusă pe picioare de tatăl fotbalistului, Jose Antonio, dar a cunoscut maxima dezvoltare abia după ce fiul a transformat-o într-una dintre cele mai importante de pe piaţa iberică. Vinul Iniesta se vinde acum până şi în România. Al doilea pas a fost clubul copilăriei. Iniesta este investitor, finanţator şi chiar sponsor la Albacete.

Până să ajungă la celebra La Masia, Andres Iniesta a aflat care e treaba cu fotbalul de la grupele piticilor lui Albacete Balompie. Pe atunci, seniorii jucau în Primera. Acum au ajuns în liga a treia şi nu se descurcă prea strălucit cu finanţele.

Iniesta a preluat deja pachetul majoritar de acţiuni în decembrie 2011, contra unei sume modice, 420.000 de euro iar rezultatele încep să se vadă. Albacete a ajuns în optimile Cupei Regelui, după ce a eliminat pe Atletico Madrid, şi a încheiat sezonul pe locul 4.

Iniesta nu se opreşte aici. A decis să injecteze şi mai mulţi bani în clubul copilăriei sale, aşa că a cumpărat spaţiul publicitar de pe tricou. Albacete va juca în noul sezon cu Bodega Iniesta pe piept şi este principala favorită la promovare. În plus, tot Iniesta a mediatizat transferul lui Keylor Navas de la Levante (150.000 de euro) şi l-a confirmat în funcţia de manager al clubului pe Antonio Gomez Perez, fost secund la Liverpool şi principal la Valladolid.

iniesta1-e1345889538653

Foto: goal.com

Comenteaza cu Facebook!

One Comment

  1. CARRICK

    27 august 2012, 19:05 at 19:05

    Se pare ca nu numai in teren este istet ci si in afara lui stie sa prospere in afaceri si este de laudat

Comenteaza